Optimizarea fiscală – între legalitate și ipocrizie

Să zicem că sîntem niște antreprenori care am reușit să devenim importatori și distribuitori pentru România ai produselor vestitei ACME Corporation.

În varianta pentru pionieri, derularea contractului cu ACME Corporation merge așa: noi, firma PIBUNI SRL trimitem comanda pentru produsele din portofoliul ACME. Aceasta trimite factura către societatea noastră cu produsele comandate și valoarea totală a acestora, pe care noi urmează să o plătim. După ce importăm marfa, o vindem punînd adaosul comercial pe care îl considerăm potrivit fiecărui articol în parte, în ideea că prețul nostru de vînzare va asigura o desfacere sănătoasă, asigurînd în același timp plata chiriei pentru sediu, utilități, salarii complete (salarii nete + toate taxele), rate de leasing pentru mașini, amortizări, dobînzi, taxe și impozite, plus un profit.

Presupunînd că am vîndut toată marfa importată, taxele și impozitele se vor aplica la diferența dintre valoarea mărfii vîndute și valoarea mărfii importate. Mai rău este că cel mai adesea taxele, impozitele și contribuțiile sînt construite să fie exigibile înaintea încasării efective a mărfii vîndute și a deducerii tuturor cheltuielilor pe care le avem la firma noastră PIBUNI SRL. Adesea putem ajunge ca după plata taxelor, impozitelor și contribuțiilor să nu prea mai avem bani pentru utilități, amortizări, chirii, rate de leasing sau chiar salarii, nemaivorbind de profit.

Din cauza asta putem lua în considerare optimizarea fiscală. Dacă statul vrea să-și ia partea înainte (ceea ce chiar se întîmplă), folosim o schemă de diminuare a sumei din care statul își ia ce pretinde, astfel încît cînd tragem linie să ne rămînă bani pentru cheltuieli, și chiar un mic profit.

Cum? Simplu. Intercalăm între societatea noastră PIBUNI SRL și ACME Corporation o firmă offshore. ACME Corporation va factura către BUSINESS OVERSEAS Ltd. (care are aceiași proprietari ca PIBUNI SRL), care își va pune un adaos și care va factura apoi către PIBUNI SRL.

BUSINESS OVERSEAS va avea un profit doar din mișcarea unor hîrtii, iar impozitul pe care îl va plăti în paradisul fiscal unde își are rezidența va fi minuscul. PIBUNI SRL va vinde în aceleași condiții ca și cum ar fi importat direct marfa (la aceleași prețuri), dar, înregistrîndu-se cu factura de import de la BUSINESS OVERSEAS Ltd. (la prețuri mai mari). Rezultatul va fi că baza de impozitare, ca diferență între valoarea mărfii vîndute și valoarea mărfii importate, va fi mai mică decît în cazul inițial, iar taxele, evident, mai mici. Legal. Valoarea cumulată a taxelor plătite în acest al doilea caz (cele ale BUSINESS OVERSEAS Ltd plus cele al PIBUNI SRL) este net mai mică decît în primul caz.

Desigur că lucrurile nu sînt chiar atît de simple, fiind necesară o cifră de afaceri semnificativă de la care această schemă să fie rentabilă și un consultant dibaci care să documenteze credibil pentru autoritățile fiscale substanța economică a tranzacției comerciale prin terți, în caz contrar existînd posibilitatea acuzației de evaziune.

Este acest comportament antreprenorial moral? La întrebarea asta eu aș răspunde că este la fel de moral cu cel al autorităților fiscale care vor să-și ia partea înaintea deducerii tuturor cheltuielilor de business. Statul nu vrea să știe de pierderi, de marfă facturată dar neîncasată, de riscuri și alte angarale. Banii sau viața. De fapt, statul te consideră evazionist infractor aprioric, nederanjîndu-se să mascheze aparențele, invitîndu-te astfel să devii un evazionist cu acte în regulă.

Nu ne văităm. N-ar fi nimic nou sub soare, dacă n-ar fi un consultant dibaci, din ăia despre care scriam mai sus că își merită banii cu prisosință, care s-a rătăcit. De obicei profesioniștii ăștia nu vor să iasă foarte mult în evidență. Oamenii simpli nu înțeleg mecansimele de apărare împotriva statului represiv, inept și avar. Acești consultanți cîștigă cu mult peste medie și nu au nevoie de bătăile de cap ale unei mediatizări excesive. Totuși, consultantul nostru atît de mult s-a băgat în seamă, încît a reușit să fie cooptat în echipa adversă. Adică de partea statului, în guvern, la secția unde se născocesc noi biruri pentru contribuabili și unde se stabilesc măsurile represive împotriva celor care nu vor sau nu pot să se conformeze.

Încă n-ar fi cu totul ieșit din comun dacă, asemenea călăilor de la începutul dictaturii comuniste din anii ”50, consultantul nostru n-ar fi făcut un exces de zel absolut odios. De ce exces de zel?

  • Pentru că a afirmat într-o notă peiorativă despre 3 milioane de români care nu plătesc taxe și impozite că sînt fantome, deși mulți dintre ei chiar nu au de unde;
  • Pentru că i-a amenițat pe cei menționați, chiar dacă voalat, referindu-se la „surprizele” pe care aceștia le vor avea;
  • Pentru că a vorbit în bătaie de joc despre persoane care trăiesc la limita subzistenței, acuzîndu-le fără discriminare de evaziune fiscală;
  • pentru că a încercat să justifice în practică ceea ce chiar și guvernul Ponta a eliminat prin amnistie fiscală.

Dincolo de oportunismul ordinar, consultantul nostru a dovedit și o incompetență strălucitoare. Dl. consultant – secretar de stat nu știa că:

  • „obligativitatea declarației și contribuțiile strânse astfel nu fac decât să încarce activitatea ANAF și nu sting nici măcar costurile administrative necesare în acest scop.”
  • „există suspiciunea de neconstituționalitate [care] ține de constrângerea persoanelor, care nu doresc să beneficieze de sistemul public de sănătate, să-și declare veniturile.”
  • „eliminarea obligativității persoanelor fără venituri de a-și depune declarația de venit și a plăti contribuția aferentă salariului minim nu are un impact bugetar, aceste eventuale contribuții nefiind luate în calcul la elaborarea bugetului pe 2016.”
  • „Curtea Constituțională a României (CCR) a emis două decizii – numărul 1.394 din 2010 și 395 din 2011 – prin care a admis excepția de neconstituționalitate a articolului din Legea sănătății 95/2006, potrivit căruia plata CASS nu poate fi calculată la o bază inferioară valorii salariului minim. Din acest motiv, persoane care au obținut venituri de câțiva lei, de exemplu, din dividende la SIF-uri, au fost obligate să plătească CASS la salariul minim lunar.”

Sursa: http://www.profit.ro/stiri/social/guvernul-va-elimina-obligativitatea-platii-cass-pentru-persoanele-fara-venituri-14476903

Probabil cariera guvernamentală a dlui consultant – secretar de stat va fi scurtă – nu cred că-l prinde mărțișorul la guvern. Legat de guvern, salut decizia acestuia de a face un pas de revenire la firesc, prin renunțarea la măsura abuzivă de impozitare a persoanelor fără venituri.

Să ne amintim în final morala fabulei Lupul moralist a lui Grigore Alexandrescu:

Când mantaua domnească este de piei de oaie,
Atunci judecătorii fiţi siguri ca despoaie.

Acest articol a fost publicat în Chestii care ma enerveaza, Face politică! E abonat la ziar! Şi impozitele nu vrea să le plătească., Părerea mea și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Optimizarea fiscală – între legalitate și ipocrizie

  1. Pingback: Să înfierăm profitul cu mînie proletară | Blogul lui Dumitru lui Nae

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s