Nae Cațavencu și statul paralel

Am luptat și am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia! … Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituțional!

La fel de combativi ca directorul ziarului Răcnetul Carpaților, cațavencii de azi nu ostoiesc cu statul paralel. Și dă-i, și luptă! Mi se pare remarcabil cum, la aproape 150 de ani de la prima demascare de proporții a statului paralel, încă dezbatem la modul serios această temă.

Cetățeni responsabili, unii dintre ei oameni educați, cu pretenții, descoperă brusc marea problemă a țărișoarei noastre dragi și se năpustesc fără rezerve să condamne ce? Jocurile de culise și traficul de influență care reprezintă o constantă în toată istoria omenirii. Fie că e vorba de monarhi, șefi de state, politicieni, agenți de informații, diplomați, reprezentanți ai clerului sau promotorii unor mișcări subversive, toți au făcut parte din una sau mai multe facțiuni ale ecosistemului statului paralel.

Pentru că da, statul paralel este fomat din mai multe facțiuni. De exemplu, pe timpul lui Ceaușescu erau cel puțin trei asemenea facțiuni – cea filo-sovietică, cea naționalist-protocronistă și cea filo-occidentală. Ceaușescu era reprezentantul celei de-a doua, cea mai puternică, iar evenimentele din Decembrie 1989, au schimbat această stare de lucruri, aducîndu-i pe reprezentanții primei facțiuni la putere. Chestia e că, pe la sfîrșitul anilor ”90, facțiunea filo-rusă de la noi a rămas fără susținerea vecinului de la răsărit, unde venise la putere un filo-occidental (Boris Yeltsin), moment speculat de filo-occidentalii de la noi, care ne-au pus pe o traiectorie de aderare la NATO și mai tîrziu UE. Evident că lucrurile nu au mers lin, cei din facțiunile adverse – naționaliștii și mai ales filo-rușii nu au încetat nici un moment să saboteze eforturile diplomatice și politice de raliere la valorile occidentale, apelînd sistematic la acele tehnici subversive (manipulare, șantaj, mită) care formează de fapt imaginea de bau-bau a statului paralel. Da, facțiunea filo-occidentala s-a organizat și a reușit încet-încet să taie dintre capetele balaurului filorus și al celui naționalist. Am putut vedea astfel condamnări la cel mai înalt nivel pentru mită, pentru trafic de influență, pentru șantaj, pentru abuz în serviciu. Desigur că demersul facțiunii pro-occidentale nu a fost fără cusur, fiind marcat și el de trădări și abuzuri, dar pentru omul de rînd este mai curînd îndreptățit. La capătul celălalt, reprezentanții celorlalte două facțiuni, care au furat, mințit și s-au îmbogățit din jafuri făcute cu impunitate, țipă ca din gură de șarpe că nu li se respectă drepturile (sic!), că se folosesc tehnici ale serviciilor de informații ca să fie prinși și că se fabrică dovezi împotriva lor, ca și cum averile pe care le au ar fi putut fi strînse dintr-un salariu de bugetar în doar cîțiva ani.

Dacă lăsăm ipocrizia și spaimele nejustificate deoparte, problema noastră azi nu este existența statului paralel, pentru că el a existat și va exista încă multă vreme de acum încolo, ci care este agenda acestuia. Rămîne să ne hotărîm ca nație încotro vrem să o luăm – fie pensii speciale, pomeni electorale, jaf în bugetele publice, incompetență pe toate palierele administrației publice, aplicarea polarizată a legii, limitarea drepturilor civile, mita ca mod de viață, toate sub conducerea unei grupări care își negociază libertatea și susținerea externă prin sacrificarea siguranței naționale, fie stat de drept, egalitate în fața legii, cheltuirea responsabilă a banului public, promovarea pe bază de merite și revenirea la buna morală.

Este o certitudine că opoziția liberală („statul paralel”) va îndeplini toate dezideratele de mai sus? Probabil că nu, însă nu e nici o îndoială că actuala putere va compromite orice idee de democrație, libertate și stat de drept, aruncîndu-ne într-o realitate paralelă infernală.

Reclame
Publicat în Face politică! E abonat la ziar! Şi impozitele nu vrea să le plătească., Părerea mea | Etichetat , | Lasă un comentariu

Comisia pentru adevăr

Oricum, pentru a afla adevărul, poate e nevoie de o comisie.Florin Iordache

Declarațiile și atitudinile recente ale politicienilor de la putere cu privire la justiție îmi aduc aminte de Nicolae Ceaușescu.

Multă lume îi lua apărarea piticului în legătură cu situația grea în care se zbăteau românii la sfîrșitul anilor ”80, că, vezi Doamne, nu știa, că era izolat de realitate de oamenii răi etc.

În august 1989, Ceaușescu a acceptat să dea un interviu revistei Newsweek. Jurnalistul american Michael Meyer rememorează începutul interviului, cînd îl întreabă pe Ceaușescu despre penuria de alimente.

  • Cum să fie penurie de alimente?!
  • Păi am fost în magazine alimentare și n-am văzut nimic pe rafturi.
  • Da, pentru că totul este păstrat în depozite.

Cam aceeași este reacția ministrului justiției în legătură cu modificarea legilor justiției, cu revocarea șefei DNA și așa mai departe. La fel și cu șeful camerei deputaților care vrea să valideze adevărul prin parlament. Adevărul lor. Asta a făcut Ceaușescu, asta fac și ăștia de acum: „Pentru că putem!” – ca niște veritabili smardoi. În plan intern aproape nimeni nu mai are curaj să protesteze, pentru că fie te arestează pentru fapte închipuite, fie te dau în judecată pentru defăimare, fie te reclamă la una din instituțiile preș care te execută fără să clipească. Iar pe excentricii care mai au curajul să zică ceva, din nou la fel ca pe timpul lui Ceaușescu, după ce îi saltă de pe stradă, îi trimit și la psihiatrie, pentru că, nu-i așa, doar un nebun ar mai putea să protesteze într-o societate capturată de mafioți.

Iar ziariștii străini, politicienii străini și responsabilii din diversele structuri europene din care (încă) facem parte, sînt luați la mișto după modelul din dialogul de mai sus.

Problema smardoilor este că, încet-încet, rămîn fără legitimitate și ajung să se bizuie doar pe forță, asemenea lui Nicolae Ceaușescu. Doar că nici asta nu ține prea mult, pentru că cultivarea corupției și incompetenței nu poate duce decît la criză economică, foame, dificultăți de a plăti salarii și, mai ales, pensii, la fel ca…

Iar atunci sfîrșitul ăstora va fi tot ca al lui Ceaușescu.

Publicat în Chestii care ma enerveaza | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Șmecheria ca ethos românesc (II)

Azi am citit postarea dlui Bogdan Glăvan despre pățania sa de ieri la o fabrică („mai degrabă un fel de depozit gigant”) de la marginea Bucureștilor. Pe scurt, dl. Glăvan, care intrase pe jos în fabrica nenumită, a vrut să părăsească fabrica pe aceeași poartă pe care intrase, dar a fost împiedicat de un angajat al firmei de pază pe motiv că acea poartă e doar pentru intrare, nu și pentru ieșire, cu excepția autovehiculelor. Agentul de pază a explicat că, potrivit regulilor lor, există o altă ieșire pentru cei care nu sînt cu mașina. Iar dl. Glăvan, în perfectul stil românesc de descurcăreală, ce face? Ca să ocolească regula, se urcă în mașina unui necunoscut, ieșind astfel din fabrică prin același loc pe unde intrase. Și, ca să nu dezmintă minunatele apucături românești (pentru care probabil că avem, oricum, recunoaștere internațională!), iese și se laudă cu chestia asta pe feisbuc (#constitutiacorporatiei , #fucklogic ).

Din păcate pentru noi, dacă și între cele mai destupate minți ale acestui moment avem genul ăsta de atitudine, cred că șansele noastre de e reveni la normalitate sînt nule.

Dar  la care atitudine mă refer? Păi s-o luăm pe rînd: atitudinea față de om – agentul de pază, la care se referă peiorativ „un nene, șefu’ portarilor”, care l-ar fi „tras de guler”. Lucrurile sînt lămurite în dialogul redat de dl. Glăvan, unde vedem că agentul de pază nu a fost  foarte politicos, dar nici bădăran. E nedemn să nu-ți înfrînezi frustrările și să tratezi cu aroganță un om care, cel mai probabil, este mult sub nivelul tău de educație, dar care nu este acolo decît ca să-și facă datoria (față de patron).

Apoi atitudinea față de situație – cel mai probabil regula privind accesul în și din fabrică nu era inventată de agentul de pază, ci chiar de conducerea fabricii. În cazul unui potențial partener de afaceri (cum pare să fie cazul aici), minima curtoazie impune respectarea regulilor sau negocierea, strict în această ordine, oricît de cretine ar fi (sau ni se par a fi) aceste reguli. Desigur, negocierea poate conduce la abandonarea colaborării (reguli cretine pot însemna dificultăți ulterioare în colaborare), dar aceasta se face cu cei împuterniciți să semneze contractul, nu cu agentul de pază…

Pe urmă, atitudinea față de proprietate. Contextul era că dl. Glăvan se afla în vizită pe proprietatea colaboratorului său. Gazda are libertatea să facă ce și cîte reguli poftește (cîtă vreme nu încalcă legea și nu îți afectează integritatea), iar tu, oaspete, din respect pentru proprietate, ai obligația să te conformezi. Iar dacă regulile gazdei sînt absurde și nu oferă oaspeților un respect măcar egal cu cel pe care îl așteaptă de la aceștia, tu ai libertatea să încetezi orice (potențială) colaborare – în fond nu te poate supăra decît odată. Altfel e ca și cum ai sări gardul – Ha! Nu m-a văzut, l-am păcălit!

Nu în ultimul rînd, trufia. Ok, ai ales o cale neortodoxă ca să eviți un disconfort, fie! Dar de ce să te lauzi cu asta?

Cum? Nu te lauzi, ci îi cerți pe ceilalți pentru inadecvarea lor? Serios?!

După cum scriam în urmă cu aproape trei ani, problema este că sîntem ca societate ca în bancul ăla în care un șofer care voia să-l impresioneze pe amicul său traversa toate intersecțiile pe culoarea roșie a semaforului, explicînd de fiecare dată că el poate să facă chestia asta fiind șmecher. Asta pînă la momentul cînd a ajuns într-o intersecție la culoarea verde a semaforului, unde s-a oprit brusc. Amicul l-a întrebat pe șoferul nostru: Bine, dar acum e verde, de ce nu treci?! Nu, pentru că s-ar putea să vină un alt șmecher din partea cealaltă!

Îl voi aprecia în continuare pe dl. Bogdan Glăvan pentru umorul său și pentru principiile pe care le promovează, chiar dacă uneori mai calcă strîmb. În fond, un pic de critică sau ironie nu poate face decît bine unui ego obisnuit prea adesea să aibă dreptate 😉

Publicat în Face politică! E abonat la ziar! Şi impozitele nu vrea să le plătească. | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Despre fanaticul Iisus și vrăjitorul (din) Oz

Hoinărind eu pe internet pe aici, am dat de o postare a dnei Magda Grădinaru de ieri – joi, 05 Aprilie 2018, trei zile înainte de sărbătoarea Învierii .

Postarea reia un interviu din Decembrie 2016, realizat de dna Grădinaru cu prozatorul Amos Oz.

Pentru că republicarea acestui interviu este vădit legată de sărbătoarea care vine, dar și pentru că conține niște inexactități supărătoare, mă simt și eu, asemenea dlui Amos Oz, „de neoprit de a-mi exprima public opiniile politice, ideologice”. Evident, pentru cine e dispus să le afle 🙂

Interviul, prilejuit de publicarea în limba română a romanului „Iuda”, debutează cu o afirmație bulversantă: „De regulă, adevăraţii fanatici sunt cei care îi văd pe trădători peste tot şi care îi vânează pe trădători şi încearcă să îi distrugă pe trădători. În ochii fanaticului, toţi cei care se schimbă, toţi cei care încearcă să fie diferiţi, toţi cei care oferă variaţii la adevărul acceptat, toţi aceştia sunt priviţi drept trădători.”. Și nu pentru că ar fi total neadevărată.

Ce vrea să zică, de fapt, dl. Oz este că trădătorii nu sînt atît de condamnabili pe cît sînt fanaticii. În cuvintele dlui Oz, trădătorul este (adeseori) „Cel care iese în evidenţă, câteodată cel care este cu un pas în faţa timpului în care trăieşte sau cel care are un mod de gândire alternativ.” și susține acest punct de vedere enumerînd o seamă de indivizi care în istorie care au fost etichetați drept trădători, iar azi sînt considerați eroi.

Cu alte cuvinte, vorbind despre trădare, n-ar trebui să ne vină prea greu să punem semnul egal între Iuda, din povestea petrecută în grădina Ghetsimani, care a înșelat în mod perfid încrederea mentorului său, trimițîndu-l la moarte, și, să zicem Aleksandr Solzhenitsyn, cu al său Arhipelag Gulag, care a avut neobrăzarea să trădeze înaltele idealuri sovietice. Cam același lucru, nu? Nu, în nici un caz nu, pentru că nu putem să ne facem că nu știm de existența moralității.

În ce privește fanatismul invocat de dl. Oz, și aici avem o problemă, pentru că acesta are două conotații, sensibil diferite – avem pe de-o parte bigotismul, în care guvernează intoleranța, iar argumentele raționale sînt considerate irelevante, și convingerea, ca părere fermă asupra unui lucru la care am ajuns în urma unui proces rațional, chiar dacă este în contradicție cu opinia majorității sau a celor de la putere. Altfel ar fi cam ușor să aruncăm anatema fanatismului asupra eroilor din istoria cunoscută care s-au sacrificat pentru binele comunităților din care făceau parte. De altfel cam toți invadatorii și reprezentanții regimurilor totalitare din istorie au catalogat mișcarea de rezistență drept fanatism… Iar discuția despre compromis depinde la care capăt al puștii te afli 😉

Mi-a plăcut metafora cadoului făcut umanității de Stalin și Hitler. Se pare că nu toți cei care au avut în grijă cadoul ăsta au înțeles că are condiții speciale de păstrare și, din păcate, l-au terfelit în asemenea hal încît a expirat înainte de vreme.

Publicat în Părerea mea | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Cîntarea României. Reloaded.

Democraţia nu trebuie înţeleasă denaturat.” N. Ceaușescu

Unul dintre cele mai abjecte lucruri produse în perioada socialist-ceaușită a fost festivalul Cîntarea României (1976 – 1989).

Pentru cine a deschis televizorul mai tîrziu, „Cântarea României era definită ca un “festival al educaţiei şi culturii socialiste…, amplă manifestare educativă, politico-ideologică, cultural artistică de creaţie şi interpretare, menită să îmbogăţească şi să diversifice viaţa spirituală a ţării, să sporească aportul geniului creator al poporului român la patrimoniul cultural naţional şi universal.”. Implicaţia directă era că orice creaţie artistică, dar şi tehnică, orice manifestare culturală, spectacol de amatori sau folcloric, reprezentaţie teatrală, etc. trebuiau să obţină aprobarea „activiştilor” responsabili cu Cântarea României, prezenţi în fiecare întreprindere şi în fiecare sat.” (Tismăneanu et al, 2007, p. 602).

În fiecare sat… Citim azi (2018 a.d.) în Republica.ro că <<Angajații Primăriei Bascov (Argeș, n.m.) au trimis „la Măruță”, de pe telefoanele de serviciu, mii de SMS-uri în valoare de 100.000 de lei ca să câștige concursul „Duelul Ansamblurilor”>>. Potrivit articolului, sînt cîțiva consilieri care s-au opus decontării celor 100.000 Lei din bugetul public al localității, dar probabil că vor fi ignorați.

Ce avem noi aici? Ca și pe timpul lui Ceaușescu, avem în fiecare sat, oraș etc. activiști politici de ispravă care se ocupă cu distrarea populației. Din cam toate partidele. Care organizează din bani publici de la festivaluri, tîrguri, evenimente culturale – concerte, piese de teatru etc., evenimente sportive, sponsorizări de echipe de handbal, ziare editate-printate-distribuite gratuit, campanii de promovare la antena3, pînă la concursuri gen „Cea mai frumoasă façadă”.

Ca și pe timpul lui Ceaușescu, activiștii de partid se ocupă cu distragerea atenției de la problemele reale ale societății – lipsuri și subdezvoltare economică generate de corupție, incompetență și orgolii primitive, respectiv cu fabricarea unei pseudo-realități roz, cu multe brizbriz -uri.

Ca și pe timpul lui Ceaușescu se cenzurează la greu – fie că e vorba de rețele de socializare, unde activiștii de partid șterg comentarii critice și blochează utilizatori, sau redacții de știri, se fac denunțuri, se fac liste negre, se fac presiuni, se întrerup proiecții de film în săli publice de spectacol în timp ce autoritățile se uită în partea cealaltă etc. Decît să reclami un abuz al unui funcționar din primărie sau al unui director de gradiniță, mai bine îți vezi de treabă, că nu știi pe cine deranjezi…

Ca și pe timpul lui Ceaușescu avem artiști care nu au nici o jenă să ridice osanale politicienilor zilei și să-și vîndă prestațiile la evenimentele „culturale” (de fapt electorale, dar plătite din bani publici) organizate de activiștii de partid, devenind abonați cu drepturi depline ai bugetelor publice locale și centrale.

Că sînt unii – destul de mulți, după opinia mea, care gustă genul ăsta de distracție, validînd astfel cumva democratic alocarea resurselor publice, n-am ce să fac, însă nu pot trece cu vederea cîteva aspecte supărătoare care vin la pachet cu noul festival al culturii și educației socialiste: resuscitarea naționalismului, intoleranța față de tot ce nu e conform cu linia oficială, reincriminarea delictului de opinie, jaful generalizat.

Se pare că omul nou pe care voia să-l creeze geniul din Carpați nu numai că a fost un experiment reușit, dar a făcut și pui. Nu m-ar mira să apară din nou organizațiile de șoimi ai patriei, pionieri și taberele PTAP.

  • Tismăneanu, V., Alexandrescu, S., Berindei, M., Ticu Dumitrescu, C., Filipescu, R.,
    Ierunca, V., Ilieşiu, S., Kligman, G., Lovinescu, M., Manolescu, N., Oprea, M., Patapievici, H.-R., Petrescu, D., Pippidi, A., Rusan, R., Salat, L., Tănase, S., Vasile, C.,  Zub, A. 2007. Raport final. București: editura Humanitas.
Publicat în Face politică! E abonat la ziar! Şi impozitele nu vrea să le plătească. | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Statul a dat, statul a luat, numele Statului fie…

Guvernanții s-au gîndit că, printre alții, bolnavii de cancer cîștigă cam prea mulți bani din indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate (concedii medicale).

Așa că au dat OUG 3 / 2018 (08 Februarie), în care au modificat baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat (articolul 144 din codul fiscal – legea 227 / 2015). Astfel, noua bază lunară de calcul este chiar suma reprezentând indemnizația de asigurări sociale de sănătate de care beneficiază asiguratul nostru bolnav de cancer, baza de calcul fixă existentă anterior, reprezentând 35% din câștigul salarial mediu brut la nivel național, fiind eleminată.

Rezultatul este că pentru un ghinionist bolnav de cancer asigurat la casa natională de asigurări de sănătate din România care avea salariul brut la nivelul mediu național (4.000 Lei), după aplicarea OUG 3 / 2018 va avea indemnizația lunară de asigurări sociale de sănătate redusă cu 572 Lei (-17%), de la 3.272 Lei net la 2.700 Lei. *

Modificarea nu afectează asigurații în mod uniform – pe cei cu venituri mici (de exemplu 1.500 Lei brut în stagiul de cotizare) îi va afecta foarte puțin, însă cei cu venituri mai mari înregistrate în stagiul de cotizare îi afectează cu sume importante (scădere de peste 20%), după cum se poate vedea în graficul de mai jos:

Aici este un tabel de calcul pentru salariul net** în condițiile anului 2018. Nu se știe cît o să dureze pînă o să modifice din nou legislația.

* Sumele prezentate pot avea valori diferite în funcție de parametri cum ar fi stagiul de cotizare, persoane aflate în întreținere și alții, așa cum sînt definiți în oug 158 / 2005, legea 227 / 2015 și altele.
** Tabelul de calcul prezentat este destinat exclusiv calculului in scop estimativ a salariului si a indemnizației lunare de asigurări sociale de sănătate. Deși a fost făcut cu bună credință, declin responsabilitatea legală pentru orice eroare de calcul. Erorile vor fi corectate imediat dacă îmi sînt aduse la cunoștință aici.
Publicat în Părerea mea | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Economia – această pseudoștiință care ne stă în drum

Is it good or bad that professional athletes earn 400 times what nurses do?

Mi-a căzut recent sub ochi un articol care se numește „Puține lucruri sînt atît de periculoase ca economiștii invidioși pe fizicieni” (Few things are as dangerous as economists with physics envy), scris de John Rapley și editat de Sam Haselby în publicația aeon.

Pe scurt, articolul spune că în economie, spre deosebire de fizică, nu există legi imuabile cum ar fi legea a gravitației, ci, așa cum ne arată recurentele bule financiare, contextul este în permanentă schimbare sub influența comportamentului uman, respectiv a stimulentelor. Mai mult decît atît, apelativul de știință socială (social science) acordat economiei ar fi un oxymoron, aici fiind luat în balon caracterul „științific” al disciplinei, compromis iremediabil înainte de a fi consacrat, pe considerentul inconsistenței datelor generate de comportamentul uman și a eșecului „marilor” reprezentanți ai branșei, cum ar fi Alan Greenspan sau Jeffrey Sachs. Concluzia articolului este că, dată fiind natura de construct social a economiei, iar nu de știință, aceasta impune politica (ca formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea comunităților respective, probabil) și, de vreme ce afectează pe toată lumea din comunitate (prin politicile economice), justifică dreptul tuturor de a avea o opinie.

Problema pe care o ridic aici nu este – așa cum ușor ar putea să pară – o reacție de orgoliu rănit de economist, pentru că cuplul Rapley & Haselby nu merită deranjul – cînd pui serios întrebari de genul „E bine sau rău ca un sportiv de performanță să cîștige de 400 de ori cît un asistemt medical?” e clar că fie ai o dizabilitate care face dificilă înțelegerea lumii în care trăiești (de neînțeles la o persoană care a trăit în lumea liberă și care are o presupusă educație formală solidă), fie ești rău-voitor și vrei să-i manipulezi pe cei care trăiesc în societăți autoritariste, care au fost ținuți în întuneric, frig și foame, pe cei prea leneși să citească și care se mulțumesc cu gogoșile servite de alții și pe cei sărăci cu duhul. Personal, bănuiesc că șanse mai mari are ipoteza nulă – construcția articolului citat e prea fragilă pentru a fi menită să servească de manipulare 😉

Adevărata problemă este aruncarea în derizoriu a abordării științifice cu totul, înecată în impostură academică, pentru a se putea da frîu liber la manipulare și politizare, după bunul plac al potentaților zilei, la subiecte cum ar fi schimbările climatice, crizele economice, războaie „de eliberare”, terorism, alimentație sănătoasă, droguri etc. Rezultatul acestei situații este un val de exces de reglementare, intervenționism care, pe lîngă restrîngerea libertăților individuale și autoritarism, conduce la dezastre umanitare de proporții epice. Să nu uităm de Imposibilitatea calculului economic în regim socialist a lui von Mises (1949), care anticipa ce urma să se întîmple în Europa de est după jumătate de secol. Singurul remediu eficient este educația, ca proces de influențare, formare și dezvoltare a capacităților intelectuale și morale ale oamenilor, opus cu procesul de îndoctrinare de care este saturat învățămîntul public din zilele noastre. În sensul ăsta, oamenii educați reprezintă un pericol real, pentru că vor spune întotdeauna că împăratul e gol, iar economiștii sînt cu atît mai periculoși cu cît au o înțelegere mai aprofundată a economiei, această disciplină pe care politicieni inepți și/sau corupți o invocă prea des (de multe ori fără să înțeleagă nimic) pentru atingerea țelurilor lor egoiste și mascarea incompetenței.

Pentru conformitate, caracterul științic al unei discipline este dat de metodă, indiferent dacă vorbim despre literatură sau climatologie, istorie sau medicină, economie sau seismologie, agricultură sau filosofie. Evident că metoda științifică se poate aplica cam la orice, inclusiv în domeniul preparării ciorbei de burtă, însă nu trebuie pierdută din vedere relevanța pentru societate a rezultatelor cercetărilor…

Sursa: By ArchonMagnus – Own work, CC BY-SA 4.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=42164616

Vorba lui Nicolae Manolescu, „Pretinzând să-i fie luate în serios cugetările ştiinţifice, Dan Voiculescu are un picior bine înfipt în ficţiunea cea mai curată, în timp ce, cu celălalt picior proptit în realitatea cea mai murdară, solicită apărătorilor săi să recurgă la orice chichiţă avocăţească pentru a împiedica confiscarea averii pe care a obţinut-o prin fraudă, ca şi recuperarea prejudiciilor. La urma urmelor, cine stabileşte câtă ştiinţă conţine o lucrare scrisă în închisoare, pe picior (nu toată floarea cea vestită a puşcăriaşilor are două picioare, ca Dan Voiculescu!), în condiţiile de-acum binecunoscute ale vieţii în colectiv, cu şobolani, gândaci şi alte lighioane în loc de bibliografie de specialitate? N-aş vrea să-mi duc ideea atât de departe, încât să le pretind celor care avizează ştiinţa din aceste lucrări să se gândească, înainte de a o face, că s-ar ca unii dintre ei să împărtăşească nu numai ideile, dar şi condiţiile în care au  fost scrise cărţile cu pricina.”. Sursa : adev.ro/o2fs5v

von Mises, L., 1949. Human Action: A Treatise on Economics. New Haven: Yale University Press.

Publicat în Face politică! E abonat la ziar! Şi impozitele nu vrea să le plătească. | Etichetat , , | Lasă un comentariu