Bunul simț a murit. Trăiască legea!

Incidentul de zilele trecute cu doamna care a traversat prin loc nepermis și a fost arestată de poliție încă face valuri. De fapt, partizanatul dintre cei pro și cei contra polițiștilor a ajuns de-a dreptul psihoză.

Voluptatea cu care oameni educați, cu simțul umorului și de obicei raționali se năpustesc într-o dezbatere cu încărcătură preponderent emoțională, abandonînd cu suspectă ușurință rigorile unei discuții principiale și apelînd la arme din panoplia mahalalei, îmi ridică semne de întrebare pe care mi-aș fi dorit să nu le am. În fond ăștia sînt oamenii care ar trebui să reprezinte normalitatea într-o țară a cărei majoritate își vinde votul pe un kilogram de faină și un litru de ulei și alei cărei repere morale se înscriu în genul „Da dom-le, a luat și el acolo un milion, două. Parcă ce, tu dacă erai în locul lui nu luai?!”.

Dacă am fi extratereștri am putea sintetiza faptele așa: o persoană a traversat prin loc nepermis, încălcînd astfel legea. Cei puși să vegheze la respectarea legii (numim aici polițiștii) au observat încălcarea și au oprit-o pe persoană pentru aplicarea procedurilor specifice (identificarea persoanei, amendă sau avertisment, după caz). Persoana oprită pentru încălcarea legii nu se supune procedurilor legale, refuză să-și decline identitatea, nu recunoaște autoritatea polițiștilor și îi insultă, fapt care constituie o altă încălcare a legii. Situația degenerează fiind necesară folosirea forței pentru stabilirea identității persoanei, a legilor încălcate și a pedepselor potrivite. Cam asta e. De aici începe circul.

Unul dă de înțeles, de exemplu, că aplicarea legii în cazul de mai sus este superfluă, de vreme ce CPT s-a băgat în față la coadă la permise auto și nu l-a arestat nimeni. Ca și cum nesancționarea unei abateri implică automat trecerea cu vederea a tuturor abaterilor. Ca să nu mai vorbim că nu există o lege care să sancționeze contravențional scurt-circuitarea cozii de către un coios, în afara bunului simț care prevede sancțiunea cu oprobiul public. Dar se pare că nu se înțelege diferența…

Altul zice că, de vreme ce temperatura depășea 40 de grade și nu a cauzat nici un accident auto prin traversarea sa, persoana care a nesocotit legea trebuia lăsată să plece fără multă tevatură, chiar dacă a refuzat să-și decline identitatea și i-a înfruntat pe polițiști. Domnul acesta refuză să vadă ipoteza în care persoana care a traversat ilegal suferă de o afecțiune psihică acută sau cronică (accentuată de căldură) și reprezintă astfel un real pericol pentru siguranța circulației, chiar dacă prima dată „a ratat”. Asta cu atît mai mult cu cît ipoteza menționată este susținută de reacția total irațională în fața polițiștilor – dacă ai greșit și ai fost prins nu te ajută cu nimic să-i jignești pe polițiști.

O fostă glorie tv, jumătatea necondamnată a unui cuplu care era amuzant pe sticlă la vremea lui, s-a gîndit să-și facă un titlu de glorie din ironizarea grosolană a unui polițist cu veleități de scriitor care are naivitatea (lăudabilă!) să creadă că legea trebuie aplicată și care s-a remarcat în trecut prin integritate și curaj. Ce ratează acest minunat țuțăr, este că, avînd în vedere vîrsta, pregătirea, experiența și pretențiile sale, ar fi trebuit să dea înapoi cu eleganță în fața mai puțin titratului polițist-scriitor, cu atît mai mult cu cît acesta pare foarte bun prieten cu bunul simț. Mahalagismul, atacul la persoană și deriziunea grosolană făceau rating cu ani în urmă, și probabil că fac și acum, dovadă fiind televiziunile din trustul lui felix. Dar probabil că cîrcota nu era doar un nume de emisiune tv, ci o filosofie de viață.

Evident că toți cei de mai sus au deopotrivă susținători și critici, și în general toată lumea are o opinie foarte solidă. Și totuși, cine are dreptate? Dar oare asta este întrebarea corectă în situația noastră?

Da, din păcate legea a ajuns în mare măsură instrument de extorcare, aplicarea legii se traduce prin vînătoare de greșeli, iar amîndouă conduc deopotrivă la spoliere, corupție endemică și totalitarism. În condițiile astea este normal protestul. Dar să ne ascundem sub fustele legii cînd ne convine (pensii, alocații, măriri de salarii, legislația muncii, catedrale și alte trăsnăi) și să facem gălăgie și să ne rupem hainele de pe noi cînd nu ne convine legea, mai ales cînd sîntem prinși „cu rața-n gură”, ăla nu mai e protest, ci oportunism de cea mai joasă speță!

La fel cum nici exhibarea frustrărilor (în mare măsură îndreptățite) față de aparatul represiv al statului, cînd numitul aparat oprește un nebun care se joacă cu chibrituri în depozitul de benzină, nu este protest, ci pierderea uzului rațiunii! Sînt curios dacă, retrospectiv, vajnicii apărători ai libertății sînt la fel de înțelegători față de doamna judecător cu probleme alcoolice. În fond n-a omorît pe nimeni, nu?

Da, îngrijorarea mea cred că este îndreptățită: abandonînd exercițiul introspectiv de a căuta dreptatea exclusiv în seama legii, sîntem pe cale să pierdem am pierdut acel bun-simț care îl făcea pe orice individ, indiferent de nivelul de educație formală, să simtă ce este just și ce este injust.

 

 

Publicat în Face politică! E abonat la ziar! Şi impozitele nu vrea să le plătească., Părerea mea | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Resurse umane cu pretenții

Mi-a căzut astăzi sub ochi un titlu din Ziarul Financiar care cita „Mulţi middle manageri au pretenţii salariale prea mari pentru abilităţile pe care le au”. Prostia asta mi s-a părut prea mare chiar și pentru ZF, așa încît am intrat să văd pe cine voiau să facă de rușine.

M-am înșelat: nu voiau să ridiculizeze pe nimeni, pur și simplu citează un expert în resurse umane, ca să știe cititorii care sînt cele mai noi tendințe în domeniu.

Aflăm astfel că, în opinia doamnei Cristina Postolache, managing partner în cadrul firmei cu activităţi în domeniul resurselor umane Big4HR, „companiile se confruntă cu dificultăţi în recrutarea managerilor potriviţi pentru că, […] unii middle manageri solicită salarii mai mari decât ar merita”.

Cu alte cuvinte, salariile avute în vedere de companii în procesul de recrutare sînt legate de abilitățile, respectiv meritele candidaților, iar nu de limitele de buget alocate, presupunînd că exigențele privind specificațiile postului sînt îndeplinite.*

În realitate companiile au limite de buget de salarii pentru pozițiile pentru care recrutează, însă tipii de resurse umane adesea vor să „dea bine”, fie forțînd limitele inferioare de buget ca să facă economie pentru companie, fie prin ridicarea artificială a ștachetei în procesul de recrutare, solicitînd calități, abilități sau deprinderi suplimentare, (dar irelevante în raport cu poziția în cauză) în speranța diminuării riscului de eșec. Cred că este explicabil excesul de zel al celor care se ocupă cu recrutarea, pentru că vine dintr-o slăbiciune conștientizată și teama de eșec, deși nu de puține ori este augmentat de trufie.

Mecanismul ăsta a ajuns să favorizeze fie candidații cu pretenții financiare modeste (sau de-a dreptul fără pretenții), dar cu o compatibilitate aproximativă cu specificațiile postului, fie candidații care se înscriu la limita maximă bugetată și care au atît de multe diplome și certificări, încît e puțin probabil să nu acopere și cerințele postului, deși diplomele și certificările alea nu reflectă neapărat ce știe candidatul să facă și nici nu garantează calități umane esențiale cum ar fi integritatea.

Ce se află între cele două extreme se irosește, adică exact meseriașii care, deși nu au cheltuit sume astronomice pe certificări cu sonoritate, știu exact ce, cum și cînd trebuie să facă, pentru că oamenii ăștia își cunosc valoarea și o prețuiesc ca atare.

Dacă știți cazuri de companii mari (bănci, retail, telecomunicații etc.) care au comportamente bizare în anumite situații, să știți că de aici li se trage.

Și iată-ne, pornind de la acest mod de gîndire strîmb, precum cel expus cu candoare de cei de la ZF, ajunși în plin hybris: al candidaților cu nenumărate diplome, specializări și certificări care nu știu cît este TVA -ul din prețul cu amănuntul al unui telefon de 100 Lei și cel al specialiștilor din resurse umane cărora li se pare că rezultatele pe care le obțin sînt demne de publicații economice cu pretenții.

 

Publicat în Face politică! E abonat la ziar! Şi impozitele nu vrea să le plătească., Părerea mea | Etichetat , | 1 comentariu

Despre sifonarea panilor publici. Azi rețeta POSDRU

<<Prin POSDRU s-au cheltuit sume fabuloase pentru instruirea persoanelor în vederea găsirii unui loc de muncă. De acolo, de la birouri, să înveți pe cineva să pescuiască în loc să îi tot dai pește, are sens. În teren, realitatea arată că aceste femei ar fi putut să se instruiască la angajator și fără noi.>> Sursa http://republica.ro/40-de-femei-au-visat-ca-vor-ajunge-la-carrefour-si-la-billa-zm-a-durut-era-pentru-prima-data-in-viata

Schema e simplă (e necesară doar o masă critică de politicieni și birocrați, de care avem din plin):

  1. Interzici oamenilor fără „calificare” accesul liber pe piața muncii ;
  2. Reglementezi „calificarea” astfel încît ea să fie accesibilă doar cu ajutorul unor birocrați și ai prietenilor lor de afaceri, cu control strict al statului (cu parandărătul de rigoare);
  3. Țintești țeava de bani publici la care vrei să te cuplezi pe baza unui proiect foarte frumos dar cu aplicabilitate practică care tinde asimptotic către zero;
  4. Avînd în vedere corelația dintre mărimea purcoiului de bani care pot fi „accesați” și numărul de participanți, cauți (și găsești) o grămadă de necăjiți pe care îi amăgești că îi poți treinui să devină angajabili pe piața oficială a muncii (le lipsește calificarea…). Oferta de cursuri de „calificare” e așa de bogată, încît firmele care gestionează proiectele oferă bani celor care acceptă să participe. Evident că au apărut și o grămadă de oportuniști: eu îți semnez că mă înscriu la curs, voi îmi dați banii, că oricum cîștigați o grămadă pe seama mea;
  5. Începi să strîngi hîrtii (borderouri cu participanți, contracte cu diverși prestatori prin proceduri de OUG 34, facturi și chitanțe cu tot felul de chestii etc. etc.) pe care le trimiți către decontare autorităților naționale/europene care gestionează fondurile;
  6. Încep să curgă banii.

Se poate mînca o pîine albă din schema asta, cu respectarea unei aparențe de legalitate (totul e acoperit cu hîrtii). Chestia e că, cu mici excepții, toată lumea știe că nu e decît o formulă de trăit pe banii altora, pentru că rezultatele sînt hilare: diplomele obținute de cursanți au cam aceiași valoare cu cea a cartonului pe care sînt imprimate, iar ponderea celor care se angajează sau promovează pe baza lor este incertă. Astfel, deși unul din obiectivele specifice ale POS DRU îl constituie „Promovarea inserţiei/reinserţiei pe piaţa muncii a persoanelor inactive, inclusiv din zonele rurale” (p. 63), în analiza calitativă din Raportul anual de implementare pe 2014,Rata de succes, [este] definită ca raportul dintre proiectele aprobate şi proiectele evaluate, la nivelul POSDRU a fost de 34%.” (p. 38), fără nici o referire la gradul realizat net de inserție/reinserție pe piața muncii (rezultate)!

Și aici este evitat cu strășnicie cuvîntul eficiență. Pentru că dacă s-ar folosi, ca raport între rezultate și efort, ar arunca în derizoriu toată această mascaradă, la fel ca și indicatorul rată de succes exprimat ca raport între banii cheltuiți și banii solicitați, ca și cum cheltuirea banilor ar fi o mare ispravă în sine.

Transformarea vechiului model ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim într-unul de tip nou – ei se fac că ne protejează, noi ne facem că progresăm pare să fie o realitate în care ne complacem aidoma celei din perioada anilor ”60 – ”80, însă nu știm dacă cu consecințe la fel de blînde. Dar deocamdată să visăm frumos…

 

 

 
Publicat în Face politică! E abonat la ziar! Şi impozitele nu vrea să le plătească., Părerea mea | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Să înfierăm profitul cu mînie proletară

Citim zilele astea ancheta jurnalistică făcută de Cătălin Tolontan și colegii săi despre afacerea dezinfectanților vînduți pe bani publici spitalelor de stat din România și ne umplem de mînie.

Pe scurt, situația poate fi sintetizață pe trei direcții principale.

Diluarea substanțelor active din dezinfectanți (din cîte mi-am dat seama nu e condamnabilă în sine, ci poate doar în detaliile privind concentrațiile, care par să nu fie foarte bine reglementate).

Vînzarea către spitale fără licitație sau cu licitații trucate în dauna unor oferte mai avantajoase pentru sistemul public de sănătate și interesul public în general.

Folosirea unor companii offshore pentru ferirea de către fiscul din România a profiturilor conform unui mecanism destul de simplu și legal pe care îl descriam cu ceva vreme în urmă. Profiturile rezultau din aplicarea unor cote de adaos comercial de pînă la 600% asupra substanțelor active („Hexi Pharma cumpăra materia primă printr-o firmă offshore, cu un preț și de 7 ori mai mare decît cel de piață.”) multiplicată cu diluarea de pînă la 10 ori a acestora („… băga de 10 ori mai puțină substanță activă în Suprasept, Thor, Clorhexin și în alte produse.”).

Ancheta jurnaliștilor în cazul Hexi Pharma este o mostră de jurnalism autentic, cum din ce în ce mai rar mai avem ocazia să vedem în România (și nu numai). Investigațiile acestora scot la lumină un sistem profund corupt și pun presiune pe autoritățile statului să se sesizeze și să cerceteze pe baza unor dovezi ce nu (mai) pot trecute cu vederea. Din cîte se vede, autoritățile nu se grăbesc să facă lumină pentru că implicațiile sînt probabil pînă la cel mai înalt nivel al politicii, administrației publice și al serviciilor secrete.

Totuși, deși mînia e pe deplin întemeiată, ne expune pericolului unei orbiri temporare. Putem rata astfel să vedem adevărata problemă – aceea că, așa cum nu exită un sistem socialist/comunist de succes, tot așa nu poate exista un sistem public de sănătate sănătos, pentru că ambele favorizează corupția care le macină veșnic, ambele inhibă concurența reală și inovarea prin suprareglementare, și ambele sînt profund ineficiente pentru că, nu-i așa, eficiența economică este asociată cu profitul, iar noi nu vrem să facem profit din sănătatea poporului…

Ajunși aici am putea fi tentați să dăm vina, în ordine, pe guvern, ministerul sănătății, direcțiile de sănătate publică, spitale, băieții deștepți care au speculat slăbiciunile sistemului etc. Dar a cădea în această capcană e ca și cum am da vina pe cuțitul cu care ne-am tăiat singuri la mînă.

 

Publicat în Face politică! E abonat la ziar! Şi impozitele nu vrea să le plătească., Părerea mea | Etichetat , , | Lasă un comentariu

În prag de vară, despre încălzirea în sistem centralizat

În noiembre 1999 asociatia de locatari ne informa printr-o țidulă lipită la intrarea în bloc că centrala termică care pînă atunci ne asigurase căldura și apa caldă s-a stricat și, cu regret, nu are cum să ne mai ajute.

În mîndrul oraș ilfovean erau la momentul ăla peste 500 de apartamente și garsoniere branșate la sistemul centralizat de încălzire și alimentare cu apă caldă menajeră. Pe lîngă astea, mai erau două școli (cea veche și cea nouă), grădinița, primăria și încă alte cîteva acareturi.

Din primăvara lui 2000 oamenii au început să facă notificări de debranșare totală către asociația de locatari și să-și pună centrale termice de apartament. Președintele asociației de locatari semna fără să clipească notificările de debranșare, simțind că dacă obiecteză cu ceva risca nu numai funcția, ci chiar mai rău…

Pînă la sfîrșitul lui 2001 mai mult de jumătate din apartamente erau debranșate și aveau centrală termică proprie, iar pînă în 2003 procentul a ajuns la peste 80%. Pe timpul ăla era apogeul guvernării Adrian Năstase, Octav Cozmâncă era ministru al adminstrației publice, iar la Ilfov era încă puternic preacinstitul Bebe Ivanovici.

După cum probabil că vă imaginați, a existat un număr de oameni care nu au avut cei circa 2000 de dolari cît făcea distracția (branșament contorizat individual pentru gaz, centrală de apartament, țeavă, robineți etc. + mîna de lucru) și nici nu prea au avut de unde să se împrumute. În paralel a existat un nucleu dur de oameni ai muncii (da’ de ce domnle să trebuiască să bag io bani, cînd statul are datoria să asigure tot confortul?!) care s-a ținut tare și nu a cedat ispitei confortului. Ăștia din urmă erau dintre cei care îl regretau pe Ceaușescu și care încă aveau relații și cunoștințe printre vechii nomenclaturiști.  Și ghici ce s-a întîmplat? Primăria pesedistă, cu susținerea prefecturii Ilfov, a reușit performanța să obțină finanțare pentru reabilitarea sistemului centralizat de încălzire, adică pentru cele circa 15% din apartamentele care nu aveau centrală termică proprie! Pe scurt lucrarea a fost cam așa: au transformat unul dintre „punctele termice” în amplasament pentru noua centrală termică. Au băgat acolo două cazane noi nouțe, schimbătoare de căldură și au schimbat toată țevăria veche care conecta cele circa 30 de blocuri (încălzire + ACM) cu noua centrală termică. După mai mult de un an noroi, șanțuri, alei sparte etc. au dat drumul la noua centrală.

A mers doi ani. Atît. Într-o primăvară au oprit-o. Au pus la intrarea din fiecare bloc un anunț asemănător celui din 1999, prin care locatarii erau informați că primăria nu mai poate susține efortul sistemului centralizat de încălzire. În anul care a urmat primăria a vîndut cazanele și schimbătoarele de căldură achiziționate noi în urmă cu circa 3 ani ca să-și acopere o parte din pierderi și au lăsat în paragină „noua” centrală termică. Datoria uriașă acumulată la furnizorul de gaz metan a fost acoperită de la bugetul local. Locatarii cu datorii monstruoase la întreținere au răsuflat ușurați. În cele din urmă unii dintre cei nedebranșați și-au pus centrală proprie, alții au decis să facă frigul…

Din toată povestea asta e mai mult decît sigur că bugetul local a pierdut sute de mii de euro. E drept că dacă Adrian Năstase ar fi cîștigat alegerile din 2004 ar fi impus o legislație care să facă viața imposibilă celor cu centrale termice individuale. Se prefigura includerea la plată a energiei termice radiate de țevile sistemului centralizat care treceau prin apartamentele debranșate, taxe de mediu, taxe pe confort, condiții draconice de debranșare etc. Noroc că n-a ieșit!

Se pare totuși că norocul ăsta n-a ținut foarte mult, după cum se vede. Zilele astea vor să-i pună din nou la stîlpul infamiei pe cei cei care, sătui de furtul și ineficiența instituționalizată, s-au decuplat de la sistemul centralizat și au ales să se chivernisească singuri.

radet-studiu-comparativ - Copysursa: http://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/radet-sustine-ca-este-iminenta-introducerea-unei-taxe-de-mediu-pentru-centralele-de-apartament-15423662

Trecînd peste detaliul comparării prețului subvenționat al gigacaloriei în sistem centralizat cu cel plătit în sistem individual (asupra căruia o să revin mai tîrziu), îmi pun următoarea problemă: cum se explică valoarea lunară la întreținere pe luna Ianuarie 2016 pentru un apartament de 3 camere cu 2 adulți (în bloc nu sînt montate repartitoare individuale) de 750 de Lei, în condițiile în care pe aceiași scară, un etaj mai jos este un apartament care are centrală termică individuală și plătește doar 500 de Lei (400 Lei factura de gaz, 100 de Lei apă rece + „părți comune”). Nu se explică, pentru că deși datele prezentate în fluturașul celor de la RADET pot fi parțial adevărate, ele ascund esențialul (pierderi pe circuit etc.). Desigur că n-am date suficiente să demontrez fără dubii că acesta e cazul tipic – costul total al energiei termice și al apei calde menajere în sistem centralizat este cu pînă la 40% mai mare decît în sistem individual în condiții de confort similar, dar asta poate verifica printre prieteni fiecare.

Și acum asta cu gigacaloria subvenționată – cei de la RADET se fac că nu știu că subvenția aia tot de contribuabilii din București e plătită, ca și cum ar fi ca un dar de la Ăl de sus, așa.

Dar cine este RADET? Conform datelor financiare publicate pentru anul 2014, Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice din București (CUI 361218) are datorii totale de peste 3,8 milioarde Lei (844 milioane de Euro) și un grad de îndatorare de 1,84, ceea ce înseamnă că dacă vinde tot, rămîn circa 1,8 miliarde de Lei (400 milioane de Euro) care nu au de unde să fie acoperiți, cu excepția buzunarului contribuabililor din București :/ (circa 160 Euro de cap de bucureștean, de la ăl cu țîța-n gură, pîn la ăl cu barba sură). Altfel, operează cu pierderi anuale nete de 300 milioane de Lei (2012 – 2014), care se adaugă uriașei datorii pomenite mai înainte. Motivele pentru care nu este oprit RADET -ul cred că sînt în principal două: în momentul ăsta nu există o soluție alternativă la cheie pentru București în furnizarea de apă cladă și căldură, și nici un politician (fie el primar, consilier etc.) nu vrea să-și lege numele de marcarea pierderii ce ar deriva din faliment (400 milioane de Euro minim).

Dacă politicienii preferă să rostogolească de la un la altul această problemă din interese electorale, poate că n-ar strica să ne gîndim la soluții alternative. În varianta socială a acestui demers (în care acceptăm că pierderile sînt ale noastre, ale tuturor, că avem o datorie față de cei dezavantajați etc.) ar trebui să luăm în considerare pierderile și subvențiile anuale ale RADET. Astea însumează circa 380 milioane de Lei (84 milioane de Euro), care ar trebui împărțiți cu titlu gratuit către cei care depind exclusiv de sistemul centralizat în vederea decuplării și a instalării de sisteme de încălzire individuale. Oricît de monstruoasă ar părea varianta asta, e mai puțin păguboasă decît ce avem acum. Desigur, există și varianta normală – falimentul imediat al RADET și eliminarea tuturor subvențiilor și ajutoarelor sociale pentru diminuarea drastică a pierderilor, urmînd ca fiecare locuitor al capitalei să se descurce pe cont propriu. Ar trebui să învățăm cum e treaba cu capitalismul odată și-odată!

Acum ne apropiem de alegeri locale. Sînt curios cum ar răspunde candidații la București la întrebarea „Ce facem cu RADET?”.

Publicat în Face politică! E abonat la ziar! Şi impozitele nu vrea să le plătească., Părerea mea | Etichetat , | Lasă un comentariu

Intervenționism? Da, dar să fie calificat și prietenos

Citeam articolul scris de dl. Lucian Croitoru pe Hotnews legat de legea dării în plată și am avut o revelație – iată că dinspre banca națională pot veni și argumente aproape coerente, nu doar replici țîfnoase.

În articol avem cîteva dintre ingredientele ce nu pot lipsi dintr-o expunere împotriva intervenției statului / politicului în economie: compromiterea încrederii în liberul schimb, distorsionarea cererii și ofertei și riscul alunecării către totalitarism.

În argumentație dl. Croitoru pare să uite de premisele în favoarea pieței libere și, în loc să combată pe fond intervenționismul, suprareglementarea, birocrația etc., se leagă de iresponsabilitatea factorului politic în procesul legislativ, respectiv incapacitatea partidelor politice de a-și controla politicienii cu idei trăsnite și de a „raționaliza” parlamentul. Cu alte cuvinte, intervenționismul poate fi bun, cu condiția să fie calificat, disciplinat și, eventual, prietenos. Cam ca în Marea Adunare Națională, așa.

MAN 1965

Sursa: http://www.agerpres.ro/agerpres

Ca să ne convingă dl. Croitoru folosește și un citat atribuit în mod fals lui Alexander Fraser Tyler, cu tot cu greșelile de exprimare, care zice așa:

o democrație nu poate exista ca o permanentă formă de guvernare. Ea poate să existe numai până când majoritatea descoperă că poate vota pentru ea însăși venituri generoase (largesse) din trezoreria publică. După aceasta, majoritatea întotdeauna votează pentru candidatul care promite cele mai multe beneficii, cu rezultatul că democrația colapsează (sic!) din cauza slăbirii politicii fiscale care rezultă, întotdeauna fiind urmată de o dictatură, apoi de o monarhie.

Faptul că dl. Croitoru nu a avut nimic de comentat în ultimii 10 ani în numeroasele ocazii în care politicienii și-au votat privilegii peste privilegii și au făcut cele mai toxice promisiuni electorale poate fi pus așadar pe seama descoperirii foarte recente a adevărului din zicerea de mai sus. Cum ar veni, Legea dării în plată: ceva ce am descoperit deodată.

Sînt curios care ar fi argumentația dlui Croitoru despre hazardul moral al băncilor care trebuie salvate cu banii contribuabililor.

Publicat în Face politică! E abonat la ziar! Şi impozitele nu vrea să le plătească., Părerea mea | Etichetat , , | Lasă un comentariu

A murit Ceaușescu? Nu ideile și mijloacele lui

Aflăm cu deosebit interes de pe pagina de internet a camerei deputaților despre o inițiativă legislativă preponderent penelistă despre activitatea de prevenție în sănătate. Forma concretă a propunerii este aici: http://www.cdep.ro/proiecte/2016/000/00/4/pl1165.pdf

La prima vedere e o chestie bună, asta cu prevenția – cu siguranță există persoane care se îngrijesc activ de sănătatea lor. Propunerea legislativă vine cu conceptul de stimulente financiare pentru cei care „contribuie activ la menținerea sănătății lor”. Stimulentele ar urma să fie acordate celor îndreptățiți de CNAS sau unități private de asigurări medicale sub forma unui soi de credit medical, la care să poată apela în cazul unei probleme de sănătate.

Problema este că deși legea spune că cetățenii au dreptul (Cap. IV, art. 24) „de a beneficia de programele, măsurile și acțiunile de prevenție indiferent de calitatea lor de asigurat”, cei care nu vor sau nu pot să participe sînt condamnați să-și plătească parțial sau integral îngrijirile medicale din sistemul de stat, deși au calitate de asigurați și au contribuit ani sau zeci de ani.

Deci ce avem noi aici? Avem cam aceiași ipocrizie sinistră din anii ”80: regimul Ceaușescu se îngrijea de alimentația științifică a populației, făcînd evident un program guvernamental pentru asta <<La 14 iulie 1982, Scînteia a anunţat că în urma hotărârii CPEx urma a fi supus dezbaterii publice proiectul Programului de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei, „program care situează în centrul atenţiei omul cu nevoile sale, satisfacerea echilibrată a ce­rinţelor de consum alimentar ale tuturor membrilor societăţii noastre”.>> Sursa http://jurnalul.ro/scinteia/special/condamnarea-la-foame-programul-de-alimentatie-stiintifica-a-populatiei-521489.html

Aceiași retorică mincinoasă ca și azi: Ceaușescu voia să facă reducă artificial consumul de alimente al populației ca să plătească datoriile României față de FMI și ca să finanțeze proiecte megalomanice invocînd sănătatea populației, iar politicienii zilelor noastre vor să reducă accesul asiguraților (băgați în sistem cu japca!) la servicii medicale ca să echilibreze bugetul sănătății care este în roșu de ani de zile, fără perspective de revenire, invocînd, din nou, grija pentru sănătatea populației.

Ce s-a întîmplat în anii ”80 este destul de cunoscut: penurie (nu numai la alimente, ci și la săpun, hîrtie igienică, detergent), foamete, între 2 și 4 ore pe zi fără curent electric, fără apă caldă și căldură, disperare.

Avem motive să credem că inițiativa de azi este mai bună decît cea din urmă cu 35 de ani? Nu cred. Este de notorietate publică moralitatea îndoielnică a politicienilor noștri, la fel ca și incompetența lor. Orice analiză obiectivă a politicii din România ultimilor 25 de ani ne va arătă ca politicienii au fost interesați doar de înavuțire rapidă și prin orice mijloace, punctată cu inițiative populiste toxice menite să le asigure menținerea la putere.

Da, sistemul medical din România este în impas, avînd deficite cronice și datorii istorice, dar soluția nu stă în mai multă birocrație (care aduce mai multă corupție) și alocarea discreționară a sumelor plătite de asigurați în favoarea unora, respectiv detrimentul altora. Nu trebuie să fii cercetător științific să înțelegi că rezolvarea problemei începe cu eliminarea corupției din sistemul medical și restabilirea încrederii în acesta.

Merită remarcată invocarea simultană a principiului individualității, cît și pe cel al non-individualității. Asta da coerență!

principii - Copy

Pe același subiect.

http://cultural.bzi.ro/programul-de-alimentatie-stiintifica-a-populatiei-elena-ceausescu-daca-vor-sa-manance-mai-mult-riscul-este-al-lor-7053

 

Publicat în Face politică! E abonat la ziar! Şi impozitele nu vrea să le plătească., Părerea mea | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu