Coprofagia – studiu de caz

Nu e rosu, ci maro inchis. Nu e omogen ca pasta de dinti, ci friabil. Iar gustul…

Abia aveam ieri un pic de timp sa ma plictisesc, cind vazui in feed -ul meu o postare de-a tipului din filme care nu exista. Postarea asta n-a ajuns acolo de capul ei (nu avea cum), ci in urma distribuirii de catre un amic. Preocuparea ploiesteanului nostru pentru bietul consumator roman m-a facut sa zabovesc un pic pe aici.

La prima vedere povestea asta peste care dadui ieri este despre ticalosia unui producator de salam, dar in realitate este despre deranjamentul unui individ care oscileaza intre a se vaita de raul pe care si-l pricinuieste singur si placerea bolnava de a improsca cu cacatul din care se hraneste.

Dar s-o luam metodic. Firul narativ. Pacientul isi cumpara un baton de salam de la supermarket, desi se dusese acolo sa-si cumpere icre, insa se scuza ca nu stie ce-a avut in cap. Dupa ce gusta salamul, este atit de oripilat incit devine brusc preocupat de soarta omenirii, departamentul consumatori romani. Autorul se pune astfel in serviciul public si, patruns de mila, ne face o punere in tema stiintifica, prin raportarea la salamul de casa facut de un amic de-al sau. La sfarsit sintem gratificati cu citeva recomandari izvorite din expertiza si intelepciunea autorului.

Stilul se doreste adecvat audientei pe care o tinteste scriitorul nostru. Paleta stilistica cuprinde de la sintagme nevinovate cum ar fi „salamuri de firma”, pina la dureri in pula ofuscate. Palidele elemente de jurnalism de investigatie sint sufocate de parerea personala a autorului, care stie el mai bine si care nu are dubii. Stilul devine astfel unul inchizitorial, cu accente de tip Romania Mare:Sunt curios la maxim, ca sunt diferente mari intre cele patru variante de agent gelatinizant. Unele sunt interzise, altele provoaca ulcer… Ce agent puneti in salam, deci? Ce agent?„.

Patologie. Recunoasterea faptului ca nu stie ce a avut in cap este o minciuna si un adevar simultan. Este o minciuna, pentru ca e evident ca pacientul a avut de la bun inceput in plan sa arunce cu mizerii in producatorul de salam, asta fiind subiectul articolului. Pe de alta parte este un adevar (pe care nu-l constientizeaza), prin prisma faptului ca pare sa-i lipseasca simtul ridicolului, fapt care il decupleaza de la realitate si il face din cand in cand sa se intrebe cum a ajuns acolo. Din nefericire, mecanismele de protectie ii estompeaza rapid astfel de intrebari, pentru ca disonanta ar putea fi insuportabila. Asa se face ca ramane in lumea lui iluzorie, in care „o sa dea el ochii cu Radu Timis, de la Cris-Tim„, ca sa-i arate cum sta treaba, de fapt.

Salamul din aceasta poveste este ultimul intr-o lunga serie de pretexte pentru articole de o calitate indoielnica , in care autorul isi exhiba nedisimulat frustrarile. Anterior salamului au fost bauturi racoritoare, un festival de film etc. Nu imi ramane decit sa sper ca minunatul nostru nuvelist sa aibe viata lunga, sa-si dea cu gratie cu parerea despre orice, astfel incit sa ramana un exemplu viu in patologia psihiatrica.

Sursa foto: http://s1.ziareromania.ro/?mmid=6082918e521a06492d

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Părerea mea. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s