Coprofagia – studiu de caz

Nu e roșu, ci maro închis. Nu e omogen ca pasta de dinți, ci friabil. Iar gustul…

Abia aveam ieri un pic de timp să mă plictisesc, cînd văzui în feed -ul meu o postare de-a tipului din filme care nu există. Postarea asta n-a ajuns acolo de capul ei (nu avea cum), ci în urma distribuirii de către un amic. Preocuparea ploieșteanului nostru pentru bietul consumator român m-a făcut sa zăbovesc un pic pe aici.

La prima vedere povestea asta peste care dădui ieri este despre ticăloșia unui producător de salam, dar în realitate este despre deranjamentul unui individ care oscilează între a se văita de răul pe care și-l pricinuiește singur și plăcerea bolnavă de a împroșca cu căcatul din care se hrănește.

Dar s-o luam metodic. Firul narativ. Pacientul își cumpără un baton de salam de la supermarket, deși se dusese acolo să-și cumpere icre, însă se scuză că nu știe ce-a avut în cap. După ce gustă salamul, este atît de oripilat încît devine brusc preocupat de soarta omenirii, departamentul consumatori români. Autorul se pune astfel în serviciul public și, pătruns de milă, ne face o punere în tema științifică, prin raportarea la salamul de casă făcut de un amic de-al său. La sfîrșit sîntem gratificați cu cîteva recomandări izvorîte din expertiza și întelepciunea autorului.

Stilul se doreste adecvat audienței pe care o ținteste scriitorul nostru. Paleta stilistică cuprinde de la sintagme nevinovate cum ar fi „salamuri de firmă”, pîna la dureri în pula ofuscate. Palidele elemente de jurnalism de investigație sînt sufocate de părerea personală a autorului, care știe el mai bine și care nu are dubii. Stilul devine astfel unul inchizitorial, cu accente de tip Romania Mare:Sunt curios la maxim, ca sunt diferente mari intre cele patru variante de agent gelatinizant. Unele sunt interzise, altele provoaca ulcer… Ce agent puneti in salam, deci? Ce agent?„.

Patologie. Recunoașterea faptului că nu știe ce a avut în cap este o minciună și un adevăr simultan. Este o minciună, pentru că e evident că pacientul a avut de la bun început în plan să arunce cu mizerii în producătorul de salam, ăsta fiind subiectul articolului. Pe de altă parte este un adevăr (pe care nu-l conștientizează), prin prisma faptului că pare să-i lipsească simțul ridicolului, fapt care îl decuplează de la realitate și îl face din cînd în cînd să se întrebe cum a ajuns acolo. Din nefericire, mecanismele de protecție îi estompează rapid astfel de întrebări, pentru că disonanța ar putea fi insuportabilă. Așa se face că rămîne în lumea lui iluzorie, în care „o să dea el ochii cu Radu Timis, de la Cris-Tim„, ca să-i arate cum stă treaba, de fapt.

Salamul din aceasta poveste este ultimul într-o lungă serie de pretexte pentru articole de o calitate îndoielnică , în care autorul își exhibă nedisimulat frustrările. Anterior salamului au fost băuturi răcoritoare, un festival de film etc. Nu îmi rămîne decît să sper că minunatul nostru nuvelist să aibe viață lungă, să-și dea cu grație cu părerea despre orice, astfel încît să rămîna un exemplu viu în patologia psihiatrică.

Sursa foto: http://s1.ziareromania.ro/?mmid=6082918e521a06492d

Reclame
Acest articol a fost publicat în Părerea mea. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.