În prag de vară, despre încălzirea în sistem centralizat

În noiembre 1999 asociatia de locatari ne informa printr-o țidulă lipită la intrarea în bloc că centrala termică care pînă atunci ne asigurase căldura și apa caldă s-a stricat și, cu regret, nu are cum să ne mai ajute.

În mîndrul oraș ilfovean erau la momentul ăla peste 500 de apartamente și garsoniere branșate la sistemul centralizat de încălzire și alimentare cu apă caldă menajeră. Pe lîngă astea, mai erau două școli (cea veche și cea nouă), grădinița, primăria și încă alte cîteva acareturi.

Din primăvara lui 2000 oamenii au început să facă notificări de debranșare totală către asociația de locatari și să-și pună centrale termice de apartament. Președintele asociației de locatari semna fără să clipească notificările de debranșare, simțind că dacă obiecteză cu ceva risca nu numai funcția, ci chiar mai rău…

Pînă la sfîrșitul lui 2001 mai mult de jumătate din apartamente erau debranșate și aveau centrală termică proprie, iar pînă în 2003 procentul a ajuns la peste 80%. Pe timpul ăla era apogeul guvernării Adrian Năstase, Octav Cozmâncă era ministru al adminstrației publice, iar la Ilfov era încă puternic preacinstitul Bebe Ivanovici.

După cum probabil că vă imaginați, a existat un număr de oameni care nu au avut cei circa 2000 de dolari cît făcea distracția (branșament contorizat individual pentru gaz, centrală de apartament, țeavă, robineți etc. + mîna de lucru) și nici nu prea au avut de unde să se împrumute. În paralel a existat un nucleu dur de oameni ai muncii (da’ de ce domnle să trebuiască să bag io bani, cînd statul are datoria să asigure tot confortul?!) care s-a ținut tare și nu a cedat ispitei confortului. Ăștia din urmă erau dintre cei care îl regretau pe Ceaușescu și care încă aveau relații și cunoștințe printre vechii nomenclaturiști.  Și ghici ce s-a întîmplat? Primăria pesedistă, cu susținerea prefecturii Ilfov, a reușit performanța să obțină finanțare pentru reabilitarea sistemului centralizat de încălzire, adică pentru cele circa 15% din apartamentele care nu aveau centrală termică proprie! Pe scurt lucrarea a fost cam așa: au transformat unul dintre „punctele termice” în amplasament pentru noua centrală termică. Au băgat acolo două cazane noi nouțe, schimbătoare de căldură și au schimbat toată țevăria veche care conecta cele circa 30 de blocuri (încălzire + ACM) cu noua centrală termică. După mai mult de un an noroi, șanțuri, alei sparte etc. au dat drumul la noua centrală.

A mers doi ani. Atît. Într-o primăvară au oprit-o. Au pus la intrarea din fiecare bloc un anunț asemănător celui din 1999, prin care locatarii erau informați că primăria nu mai poate susține efortul sistemului centralizat de încălzire. În anul care a urmat primăria a vîndut cazanele și schimbătoarele de căldură achiziționate noi în urmă cu circa 3 ani ca să-și acopere o parte din pierderi și au lăsat în paragină „noua” centrală termică. Datoria uriașă acumulată la furnizorul de gaz metan a fost acoperită de la bugetul local. Locatarii cu datorii monstruoase la întreținere au răsuflat ușurați. În cele din urmă unii dintre cei nedebranșați și-au pus centrală proprie, alții au decis să facă frigul…

Din toată povestea asta e mai mult decît sigur că bugetul local a pierdut sute de mii de euro. E drept că dacă Adrian Năstase ar fi cîștigat alegerile din 2004 ar fi impus o legislație care să facă viața imposibilă celor cu centrale termice individuale. Se prefigura includerea la plată a energiei termice radiate de țevile sistemului centralizat care treceau prin apartamentele debranșate, taxe de mediu, taxe pe confort, condiții draconice de debranșare etc. Noroc că n-a ieșit!

Se pare totuși că norocul ăsta n-a ținut foarte mult, după cum se vede. Zilele astea vor să-i pună din nou la stîlpul infamiei pe cei cei care, sătui de furtul și ineficiența instituționalizată, s-au decuplat de la sistemul centralizat și au ales să se chivernisească singuri.

radet-studiu-comparativ - Copysursa: http://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/radet-sustine-ca-este-iminenta-introducerea-unei-taxe-de-mediu-pentru-centralele-de-apartament-15423662

Trecînd peste detaliul comparării prețului subvenționat al gigacaloriei în sistem centralizat cu cel plătit în sistem individual (asupra căruia o să revin mai tîrziu), îmi pun următoarea problemă: cum se explică valoarea lunară la întreținere pe luna Ianuarie 2016 pentru un apartament de 3 camere cu 2 adulți (în bloc nu sînt montate repartitoare individuale) de 750 de Lei, în condițiile în care pe aceiași scară, un etaj mai jos este un apartament care are centrală termică individuală și plătește doar 500 de Lei (400 Lei factura de gaz, 100 de Lei apă rece + „părți comune”). Nu se explică, pentru că deși datele prezentate în fluturașul celor de la RADET pot fi parțial adevărate, ele ascund esențialul (pierderi pe circuit etc.). Desigur că n-am date suficiente să demontrez fără dubii că acesta e cazul tipic – costul total al energiei termice și al apei calde menajere în sistem centralizat este cu pînă la 40% mai mare decît în sistem individual în condiții de confort similar, dar asta poate verifica printre prieteni fiecare.

Și acum asta cu gigacaloria subvenționată – cei de la RADET se fac că nu știu că subvenția aia tot de contribuabilii din București e plătită, ca și cum ar fi ca un dar de la Ăl de sus, așa.

Dar cine este RADET? Conform datelor financiare publicate pentru anul 2014, Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice din București (CUI 361218) are datorii totale de peste 3,8 milioarde Lei (844 milioane de Euro) și un grad de îndatorare de 1,84, ceea ce înseamnă că dacă vinde tot, rămîn circa 1,8 miliarde de Lei (400 milioane de Euro) care nu au de unde să fie acoperiți, cu excepția buzunarului contribuabililor din București:/ (circa 160 Euro de cap de bucureștean, de la ăl cu țîța-n gură, pîn la ăl cu barba sură). Altfel, operează cu pierderi anuale nete de 300 milioane de Lei (2012 – 2014), care se adaugă uriașei datorii pomenite mai înainte. Motivele pentru care nu este oprit RADET -ul cred că sînt în principal două: în momentul ăsta nu există o soluție alternativă la cheie pentru București în furnizarea de apă cladă și căldură, și nici un politician (fie el primar, consilier etc.) nu vrea să-și lege numele de marcarea pierderii ce ar deriva din faliment (400 milioane de Euro minim).

Dacă politicienii preferă să rostogolească de la un la altul această problemă din interese electorale, poate că n-ar strica să ne gîndim la soluții alternative. În varianta socială a acestui demers (în care acceptăm că pierderile sînt ale noastre, ale tuturor, că avem o datorie față de cei dezavantajați etc.) ar trebui să luăm în considerare pierderile și subvențiile anuale ale RADET. Astea însumează circa 380 milioane de Lei (84 milioane de Euro), care ar trebui împărțiți cu titlu gratuit către cei care depind exclusiv de sistemul centralizat în vederea decuplării și a instalării de sisteme de încălzire individuale. Oricît de monstruoasă ar părea varianta asta, e mai puțin păguboasă decît ce avem acum. Desigur, există și varianta normală – falimentul imediat al RADET și eliminarea tuturor subvențiilor și ajutoarelor sociale pentru diminuarea drastică a pierderilor, urmînd ca fiecare locuitor al capitalei să se descurce pe cont propriu. Ar trebui să învățăm cum e treaba cu capitalismul odată și-odată!

Acum ne apropiem de alegeri locale. Sînt curios cum ar răspunde candidații la București la întrebarea „Ce facem cu RADET?”.

Acest articol a fost publicat în Face politică! E abonat la ziar! Şi impozitele nu vrea să le plătească., Părerea mea și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s