Despre competență

Este o „dezbatere intensă” zilele astea legată de calitățile și defectele actualului ministru al finanțelor. Pe de-o parte sînt cei care critică și iau în derîdere prestația ministrului (printre care mă număr și eu), iar pe de altă parte sînt cei care folosesc argumentul „Cum poti tu un terchea berchea din rahatul de Romania absolvent de vreun Spiru Haret sa te compari cu un absolvent (si profesor!!!) de Harvard???”.

Cred că se pierde din vedere un aspect important în acestă dezbatere, și anume cît de potrivită este Ms. Petrescu în funcția de ministru al finanțelor, iar nu realizările domniei sale în domeniul academic. Din această perspectivă, pot fi luate în calcul două ipoteze de lucru în ceea ce o privește pe Ms. Petrescu:

  1. Este o persoană cu educație academică, a cărei competență se spijină pe o vastă experiență, situație care-i permite să vadă imaginea de ansamblu fără să aibe nevoie să „pipăie” fiecare element din puzzle pentru asta, respectiv să întrevadă variantele potrivite de acțiune;
  2. Este o persoană cu educație academică, dar fără nici o experiență profesională relevantă pentru postul pe care îl ocupă acum, situație în care nu înțelege contextul economic, politic, social, cultural, ale cărei soluții „din cărți” nu sînt decât dovezi de inadecvare;

Diferența dintre cele două ipoteze poate fi exprimată și altfel. Un ministru de finanțe trebuie să aibe (și) experiență de antreprenor. Cum de ce? Pentru că altfel nu ar înțelege propoziția „-investiții+venituri-cheltuieli=dezvoltare_economică&prosperitate”, respectiv limita de la care în loc să stimuleze economia reală aducătoare de venituri la bugetul de stat (taxe, impozite etc.), o omoară cu zile – soartă similară cu cea a găinii care făcea ouă de aur.

The_Goose_That_Laid_the_Golden_Eggs

Judecînd cele două ipoteze din perspectiva măsurilor adoptate de guvern (în special acciza suplimentară la carburanți), în condițiile în care este evident că există și alte variante de umplere a golului bugetar (Renunțați la acciză, iată banii), se pot formula următoarele concluzii:

  • Ms. Petrescu este cu adevărat competentă, înțelege contextul economic, politic, social, însă alege în cunoștință de cauză varianta politicianistă promovată cu consecvență de PSD, prin care bugetul de stat este împănat cu capitole total netransparente de alocare a banilor publici, de genul „transferuri interne” sau „alte transferuri”. La ce folosesc aceste alocări netransparente într-un an electoral? Cam la aceleași lucruri la care au servit și în trecut – bani de „investiții” pentru autoritățile locale vopsite în culorile potrivite, investiții în companii de stat neperformante, dar care au mulți angajați, ștergerea datoriilor unor companii private etc.;
  • Ms. Petrescu e nevinovată, nu înțelege și nu are cum să facă alegeri în cunoștință de cauză, competențele sale reducîndu-se la cele ale unui yes-man a cărui vanitate este mediul perfect pentru o manipulare ca la carte – QED.

Personal, văzînd interviul acordat celor de la Adevărul, tind să merg pe a doua variantă. Oricum, e de bine: deși acciza suplimentară pe carburanți nu va finanța construcția de autostrăzi și nici nu va contribui direct la fondul de pensii, va merge la bugetul consolidat de stat.

 

 

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Bășcălie, Economie, Politică și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.