Capitala versus capital

Am citit azi în ediția electronică a The Economist un articol (Welcome to the capital) despre razboiul dintre consiliul districtual al Washingnton, DC și Walmart. Pe scurt, consiliul districtual din capitala americană a decis să ridice salariul minim orar pentru firmele de comerț cu amănuntul cu cifră anuală de afaceri de peste 1 miliard de dolari și magazine cu suprafață de peste 75000 sqf (~7000 mp) de la 8,25 dolari la 12,50 dolari. Măsura nu afectează alte domenii de activitate.

Dincolo de jocul de cuvinte, măsura adoptată îi vizează în primul rînd pe cei de la Walmart, dată fiind intoleranța acestora față de sindicate, respectiv preferința autorităților districtului Columbia față de companiile care permit organizații sindicale. Este adevărat că Walmart nu este împotriva sindicatelor în mod oficial, însă la fel de adevărat este că a desființat departamente în cadrul magazinelor sau magazine cu totul atunci cînd au apărut mișcări de organizare sindicală. Răspunsul celor de la Walmart în fața birocraților politicieni nu s-a lăsat mult așteptat: dintre cele 6 proiecte de magazine pe care le aveau în zona districtului Columbia, 3 au fost suspendate, iar soarta celorlalte va fi reevaluată în funcție de noile condiții.

Problema nu e mișcarea sindicală americană și nici măcar practicile discutabile ale marelui retailer american, ci ușurința cu care autoritățile ridică artificial bariere în calea dezvoltării unei anumite zone. Argumentul? „Sîntem într-o situație în care nu noi (autoritățile, n.a.) avem nevoie de retaileri. Retailerii au nevoie de noi.” – Vincent B. Orange, membru în consiliul districtual. Mai multe firme din domeniul retailului (Home Depot, Target, AutoZone, Lowe’s, Walgreens and Macy’s) au trimis o scrisoare către primarul Vincent C. Gray, în care îl roagă să facă uz de dreptul său de veto și să respingă propunerea legislativă, numind-o „eronată” și „discriminatoare”.

Sînt oare acest gen de inițiative ale autorităților (de pe orice meridian) în măsură să amelioreze calitatea vieții cetățenilor? Desigur că este nevoie de o autoritate de ordin superior care să se opună manifestărilor exagerate ale corporațiilor în goana lor după profit și care să reprezinte interesele cetățenilor. Dar reușesc politicienii să facă asta? În fond, cine-i finanțează pe politicieni și campaniile lor electorale? Ce înseamnă lobby? Oferă întotdeauna sindicatele varianta cea mai favorabilă pentru membrii săi, familiile acestora și comunități?

Nu cred că exită răspunsuri definitive la întrebările de mai sus, însă pot să recunosc atunci cînd abuzul încearcă să treacă drept act de grijă pentru cetățeni, precum cioara vopsită.

Interesant e că polemica rămîne la acest nivel și aproape nimeni – vreau să zic nimeni cu greutate – nu pare interesat să sape în profunzime. Dar cui i-ar folosi?

Acest articol a fost publicat în Face politică! E abonat la ziar! Şi impozitele nu vrea să le plătească., Nu suntem singurii cretini de pe planetă, Părerea mea și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s