Elucubrații despre satul românesc.

De fapt era suficient să zic elucubrații și să indic sursa. Un respectabil domn de succes, cu rezultate remarcabile în mediul virtual și probabil în buzunar, ne dovedește ieri 2 Iulie ceea ce oamenii care trăiesc în realitate știu demult: prea mult timp petrecut în mediul virtual afectează negativ sănătatea. La asta se mai adaugă și efectele succesului asupra unui ego insuficient educat. Rezultatul demonstrației poate fi vizionat sub titlul „Satul românesc trebuie să moară” de pe blogul zoso.ro.

Nu cred că autorul susține cu adevărat punerea în practică a ceea ce scrie: „satele românești ar trebui rase de pe fața pământului și țăranii înecați ca șobolanii”, ci doar folosește o formă de exprimare cu putere de șoc – o formă de marketing – pentru a-și spori audiența. La fel ca și limbajul colorat.

Dincolo de inspirația cu care construiește metafore, autorul se referă la un fenomen economic, cu conotații sociale și culturale. Dacă înțeleg bine, blogger -ul este revoltat în legătură cu îndărătnicia cu care țăranii – atîția cît au rămas – se cramponează să exploateze în condiții primitive loturile de teren agricol pe care le au în posesie, în loc să lase loc marilor exploatații, care ar fi cu mult mai rentabile decît cele amintite înainte, care ar permite prețuri mai scăzute la producția internă și care ar face neatractive importurile.

Ce pierde din vedere autorul articolului evocat? Cîteva mici detalii:

  1. Comuniștii au venit în anii ”50 cu aceleași idei și au folosit la propriu o abordare precum cea din metafora amintită. Pentru cei care nu s-au născut cu nasul direct în calculator, aceasta încă este o amintire dureroasă, fie și pentru faptul că este a părinților sau a bunicilor. Totuși, este posibil ca urmașii foștilor nomenclaturiști, securiști, activiști criminali etc. să nu cunoască (sau să nu găsească relevant) acest aspect și, astfel, să-l treacă cu vederea.
  2. În economia de piață nu există o legătură deterministă y=f(x) între prețul de producție (x) și prețul de vînzare către consumatul final (y). Pentru băieții de la oraș se poate formula următorul exemplu: dacă productivitatea muncii într-o firmă crește cu 20%, nu este obligatoriu ca salariile să crească cu 20%. Motivul este că variabila rezultat (y) este influențată simultan de mai mulți factori (xi), între care prețul de producție (sau productivitatea din celălalt exemplu) este doar unul, la care se adaugă nivelul cererii, concurența, cadrul legislativ, fiscalitatea, strategia privind distribuția, promovarea, obiectivele organizației etc. Cu alte cuvinte este posibil un scenariu în care prețul de producție scade iar prețul către consumatorul final să crească. Cîteva detalii aici http://www.fao.org/worldfoodsituation/foodpricesindex/en/
  3. În mod normal, gospodăriile agricole nu dau faliment, pentru că membrii lor trăiesc din ceea ce produc. Pentru larga majoritate a gospodăriilor tradiționale nu există alternative: trebuie să-și „producă” proprii porci, propriile găini (+ouă), propriul lapte de la propria vacă, propria țuică, propria făină, propriul vin, propriul mălai, propriile legume și fructe și propriile conserve de roșii, zacuscă, gem etc. Zicala „cum îți așterni așa dormi” are o conotație aparte pentru acești oameni. Surplusul îl vînd, iar cu banii își procură chestii pe care nu și le pot produce singuri.
  4. Desigur că acești indivizi care sînt în mare parte independenți de stat, de angajatori de bine, de bănci – sînt priviți ca potențiale „vaci de muls”: statul le poate impune fel de fel de impozite (și chiar o face), li se oferă credite în condiții înșelătoare, fiind îndemnați să construiască ferme, să devină mai eficienți, mai productivi, să folosească tehnologii noi, semințe certificate, rase de animale îmbunătățite etc.. Dacă reacționează greu la cele amintite anterior, se produc adevărate campanii de culpabilizare media, aceștia fiind vinovații de serviciu pentru prețurile mari la cartofi, roșii, ouă, mere, găini etc., se inventează epidemii (vezi pesta porcină, gripa aviară) în urma cărora li se limitează dreptul fundamental de a dispune liber de rezultatul propriei munci, se introduc limitări legislative absurde, sînt lipsiți de drumuri și lăsați în calea inundațiilor (deși statul este spoliat de sume uriașe pentru amenajări care se fac doar pe hîrtie).
  5. Marii retaileri – printre care și cel evocat de autor – se numără printre cei care nu fac simple importuri – altfel operațiuni perfect normale. Nu, aceștia au centrale de achiziții răspîndite la nivel global, care speculează prețul foarte scăzut în anumite țări sau zone geografice ca urmare a supraproducției favorizate de condițiile pedoclimatice neobișnuit de bune și a ofertei excedentare. În asemenea zone, dacă ești producător, fie vinzi la preț de nimic către marile rețele, fie arunci 50% sau mai mult din producție. Apoi, produsele achiziționate de firma în cauză sînt trimise către propriile centre de distribuție din toată lumea, cu ajutorul unui aparat logistic impresionant. În nici un caz un producător din România (sau orice altă țară) nu poate concura un preț de achiziție obținut în condițiile descrise anterior, decît cel mult accidental.

Avem de-a face cu un mit. Ignoranța autorului este relevantă doar în contextul combaterii concepției din ce în ce mai răspîndite că țăranii și gospodăriile tradiționale sînt ceva rău. Însă ar trebui să fim înțelegători – omul trăiește din chestia asta.

Acest articol a fost publicat în Face politică! E abonat la ziar! Şi impozitele nu vrea să le plătească., Părerea mea și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s