Pentru conformitate

O ordonare într-un clasament a celor mai importanți regizori români de film ar trebui făcută după un criteriu obiectiv. Să zicem că după numărul de premii obținute și/sau după importanța acestora. 

Nefiind nici pe departe specialist în domeniu, am să fac doar o înșiruire de regizori români de film care au primit premii internaționale pentru creațiile lor (cu siguranță mai sunt și alții, dar nu-i știu eu – lista e deschisă):

  1. Liviu Ciulei – Pădurea spânzuraților (1965); film nominalizat la Cannes pentru Palme d’Or, premiat la categoria „cel mai bun regizor”;
  2. Cristian Mungiu – 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007); 3 premii câștigate la Cannes (Palme d’Or, premiul FIPRESCI pentru un film din competiție, premiul pentru cinema al Ministerului Francez al Educaţiei), premiul pentru cel mai bun regizor (Cristian Mungiu) al Academiei Europene de Film în 2007 și altele.
  3. Cristi Puiu – Moartea domnului Lăzărescu (2005); premiul „Un certain regard” la Cannes în 2005, nominalizat pentru premiul cel mai bun regizor în 2005 de Academia Europeană de Film.
  4. Lucian Pintilie – Balanța (1992) – premiul pentru cea mai bună actriță (Maia Morgenstern) al Academiei Europene de Film în 1993; Terminus Paradis (1998) – Marele premiu al juriului la festivalul de la Veneția (1998).
  5. Cătălin Mitulescu – Trafic (2004); câștigător al premiului Palme d’Or la Cannes pentru scurt metraje; Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006).
  6. Corneliu Porumboiu – A fost sau n-a fost (2006); premiul Camera d’Or și premiul C.I.C.A.E la Cannes (2006); Polițist, adjectiv (2009) – premiul FIPRESCI și premiul Juriului sectiunii Un Certain Regard la Cannes (2009).
  7. Florin Șerban – Eu când vreau să fluier, fluier (2010); Trofeul Alfred Bauer și Ursul de Argint – Marele premiu al juriului la festivalul de la Berlin (2010).
  8. Cristian Nemescu – California Dreamin’ (2007); premiul Un Certain Regard la Cannes (2007). +
  9. Stere Gulea – Moromeții (1988); marele premiu pentru filme artisice de lung metraj al Asociației Cineaștilor din România (1987); premiul III („Ciorchinele de bronz”) la Festivalul de la Santarem – Portugalia (1988); unul dintre cele mai bine cotate filme românești (9/10 cinemagia și 8,2/10 IMDB). De menționat ar fi și documentarul Piața Universității – România (1991), (8,4/10 cinemagia și 9,3/10 IMDB).
  10. Dan Pița – Pas în doi (1985); Ursul de Argint – mentiune de onoare la festivalul de la Berlin (1986);
  11. Manole Marcus – Operațiunea Monstrul (1976); unul dintre cele mai bine cotate filme românești (8,9/10 cinemagia și 8,0/10 IMDB); tot Manole Marcus a făcut și Actorul și sălbaticii (1975), pe care îl apreciez în mod deosebit.
  12. Nae Caramfil – Filantropica (2002); unul dintre cele mai bine cotate filme românești (8,8/10 cinemagia și 8,1/10 IMDB); E Pericoloso Sporgersi (1993) – Marele premiu la Festivalul de Film Forum, Bratislava (1993), premiul Criticii la Festivalul de Film de la Montpellier (1993), premiul Special al Juriului la Festivalul de Film La Baule (1994).

Am auzit la radio pe cineva spunând că s-a stins cel mai mare regizor român – Sergiu Nicolaescu. Odihnească-se în pace!

Deși se zice că despre morți, numai de bine, din punctul meu de vedere, cred că Sergiu Nicolaescu nu este în nici un fel cel mai mare regizor român. Meritul artistic al răposatului se rezumă la cantitatea semnificativă de filme pe care le-a făcut (aproape 50), pe fondul unei susțineri aproape necondiționate a vechiului regim, pentru faptul că filmele sale erau în favoarea propagandei comuniste, sprijineau protocronismul epocii și romanțau istoria mistificată de tovarășul Mihai Roller.

Acest articol a fost publicat în Cărti, filme, muzică, Dacă v-aţi săturat de ce vedeţi la televizor, Filme româneşti, Părerea mea și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Pentru conformitate

  1. Bravo Dumitre! In sfarsit o privire obiectiva.

  2. panda1949 spune:

    Acesta este adevarul !

  3. La mulți ani !
    Am considerat ca fiind cel mai bine argumentat faptul că Sergiu Nicolaescu nu a fost nici pe departe ceea ce se încearcă de zeci de ani să ni se inoculeze și de aceea am preluat articolul.
    Mulțumesc pentru faptul că luptați în acest fel cu idolatria asta deșănțată a televiziunilor !

  4. de-a dura lex spune:

    fain, corect, util – felicitări.
    dar cu un amendament:

    « Sergiu Nicolaescu nu este în nici un fel cel mai mare regizor român »

    atenție la cuvinte🙂
    Nicolaescu chiar este cel mai mare regizor român de până acum.

    mare, nu bun.
    mare, nu merituos, nu premiat, nu apreciat de critici, nu apreciat de cinefili.
    mare, adică cunoscut de toți și apreciat de toți cei nepricepuți.
    filmele lui sunt execrabile sub aspect artistic, și malefice sub aspect politic.
    dar el este cel cunoscut.

    referitor la cei 12 din listă, majoritatea largă a românilor (1) nu îi identifică ca regizori, ori (2) îi identifică, dar nu le pot numi filmele, sau (3) le pot numi și filmele, dar nu le evaluează pozitiv (mai presus de cele ale lui Nicolaescu).
    deci ei pot fi numiți oricum, numai „mari” nu (cel puțin deocamdată).
    vrând-nevrând, pseudo-cineastul Nicolaescu rămâne cel mai mare cineast român.

    și nu e doar un amuzament lexical.
    este și o problemă de reprezentativitate.
    cinematografia românească (CR) a produs, în cea mai mare parte (mare de tot!), gunoi.
    iar gunoiul cel mai de seamă, cel de referință ca gunoi specific CR, îi aparține lui Nicolaescu.
    automat, Nicolaescu este regizorul cel mai reprezentativ pentru CR.
    filmele lui Caramfil & co sunt doar niște excepții, niște deraieri.
    și sunt apreciate doar de o minoritate.

    asta este🙂

    ps. cine n-a văzut Dincolo de dealuri și Despre oameni și melci, s-o facă.
    sunt absolut superbe.

    • „Nu trage dom’ Semaca, sunt eu, Lăscărică!”
      Cam mare amendamentul, cam cât pentru un post întreg, așa🙂
      Iar legătura dintre cantitate (de gunoi, în cazul ăsta) și reprezentativitate e discutabilă, cu atât mai mult cu cât nu e naturală, ci este rezultatul unor îngrădiri politico-administrative întinse pe o durată de cca. 40 de ani. În ordinea asta de idei, putem spune că răposatul este reprezentativ pentru segmentul propagandistic comunist și protocronist al cinematografiei românești, care da, este predominant.
      Aici nu poți face o medie aritmetică simplă și să zici că-i reprezentativă, pentru că un film bun face cât jdemii de producții îndoielnice.
      Dacă ai fi spus că este cel mai popular regizor, n-aș fi putut să te contrazic, dar cel mai mare…

      • de-a dura lex spune:

        atenție și la conceptul de reprezentativitate🙂
        reprezentativ este ceva care oglindește trăsăturile comune mulțimii în cauză.
        un film bun care face cât jdemii de producții îndoielnice, într-o populație statistică formată în mare parte de producții îndoielnice, nu este deloc reprezentativ.
        reprezentativă este, în acest caz, o producție îndoielnică.

        amendamentul era mic ca importanță pentru articolul tău, nu ca amploare a explicației mele🙂

  5. Parcă nu elementul aleator al mulțimii (filmul de jdemii de ori mai valoros) trebuia să fie reprezentativ, ci media elementelor multimii, care mulțime e musai să fie omogenă, și nu prea e, nu?🙂
    Pe de altă parte, dacă vrei medie, hai să folosim și un factor de ponderare care să compenseze cenzura politico-administrativă din perioada 1965-1999.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s