23 de ani

Exact cu 23 de ani în urmă mă întrebam dacă ce se întâmplă e un  miracol și cât o să țină. Mă bucuram și îmi era teamă în același timp. În zilele care au urmat a devenit destul de clar că vechii colaboratori ai regimului comunist și ai sistemului opresiv încearcau să profite din plin de deranj. Încă de atunci am simțit că societatea românească (atât cât mai putea fi numită societate, pentru că eram mai aproape de noțiunea de „mase”) se scindează. Cum era și normal, pentru că erau cei care au profitat de pe urma regimului, care nu aveau tăria să admită comportamentele imorale și care se temeau de represalii (asemenea celor pe care comuniștii le-au aplicat când au conficat puterea cu ajutorul rușilor), iar pe de altă parte erau cei care au rezistat, care nu au făcut compromisuri, nu au mințit, nu s-au lăsat cumpărați, ci au preferat să suporte consecințele necolaborării cu regimul comunist, pentru că nu exista cale de mijloc. Ca să vă faceți o idee despre dimensiunea fenomenului, la sfârșitul anului 1989 Partidul Comunist din România avea peste 4 milioane de membri (COMISIA PREZIDENŢIALĂ PENTRU ANALIZA DICTATURII COMUNISTE DIN ROMÂNIA, 2006, Raport final, pag. 10). Așa se face că vechii lideri comuniști au avut o largă bază de susținere, iar planurile lor de deturnare a schimbării de regim au avut un succes relativ facil.

ilic-and-felix-mazar-and-fazar

Sursa: Baricada http://baricada.wordpress.com/2013/01/01/mazar-and-fazar-of-za-of-za/

Rezultatul a fost că până în anul 2006 nu s-a făcut un proces al comunismului, când comisia prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România nu a publicat al său Raport final. Acesta a fost aspru criticat, pe de-o parte de către vechii nomenclaturiști-comuniști-securiști, cărora nu le cad bine adevărurile din raport, iar pe de altă parte de către protestatarii anti-comuniști care consideră că raportul nu este nici pe departe pe cât de aspru ar trebui să fie.

Am citit azi un interviu cu Ilie Tudor, tatăl lui Tudor Gheorghe, și mi-a rămas în minte ultima observație a sa, în legătură cu o discuție cu primarul comunei unde locuiește: <<Mă mai întreabă ce putem să mai facem în comună. „Hai să facem un monument pentru eroii satului“, i-am zis. L-a făcut. S-a interesat şi a costat 6 milioane de lei vechi. E în curtea Bisericii, un monument frumos, din bronz. Dar românii ce-au înţeles: „Bă, puserăţi ţiganul ăsta aici!“.>>.

Acest articol a fost publicat în Face politică! E abonat la ziar! Şi impozitele nu vrea să le plătească., Părerea mea. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s