Apocalipsa – varianta mioritică

Sursa foto: Agerpres

Nu, nu e cea prezentată la televizor.

Agitaţia de la televizor nu are identitate şi nu are legitimitate.

Nu are identitate pentru ca nu are revendicari clare (în afară de demisia lui Băsescu, evident🙂 ), nu are propuneri clare sau iniţiative rezonabile şi nu are lideri, pentru că, deşi mulţimea e manevrată la greu din spate, manipulatorii nu au curajul (încă, sau mai bine zis tupeul) să iasă la lumină din găurile întunecate în care se ascund şi să-şi aroge rolul de salvatori.

Nu are legitimitate pentru că cei care au protestat iniţial pentru susţinerea lui Calafat s-au retras, în favoarea agitatorilor profesionişti de partid şi a animalelor cu înfăţişare de oameni care îşi fac un titlu de glorie din a se lua la harţă cu jandarmii, pentru ca pe urmă să pozeze în victime şi eroi ai luptei cu sistemul. Evident că celor câteva sute de „protestatari” li se adaugă câtiva curioşi, unii care caută senzaţii tari (câţiva au şi găsit🙂 ) şi un număr de dezechilibraţi, care, dacă ar auzi de la televizor că a înviat Ceauşescu, ar scoate imediat carnetele de partid să arate ce loiali au fost ei.

Îşi mai aduce cineva aminte de proclamaţia de la Timişoara din 12 Martie 1990, dar mai ales de punctul 8 al acesteia?

Adevăratele probleme de aici vin: după 1990 am fost conduşi tot de membri ai nomenclaturii comuniste şi agenţi ai securităţii, acoperiţi sau nu; justiţia comunistă bazată pe abuz, corupţie, delaţiune, şantaj şi oameni şantajabili a rămas intactă! Aceiaşi care au manipulat media şi naţiunea întreagă în Iunie 1990, legat de evenimentele din Piaţa Universităţii manipulează şi acum.

Spre deosebire de acum, protestatarii de atunci aveau un program, o listă de revendicări, pe primul loc fiind eliminarea comuniştilor şi a securiştilor din viaţa publică. Ion Iliescu, având ocupaţia de activist şi membru al CC al PCR din 1965, cu studii la Moscova, la momentul Iunie 1990 cu funcţia de preşedinte al României, a ales să elimine contestatarii anticomunişti prin manipularea minerilor din Valea Jiului, transmiţând acestora mesajul că democraţia e în pericol, iar statul nu mai are cu ce interveni pentru a salva situaţia.

Evident că guvernul putea trimte trupele ministerului de interne, care erau mai numeroase atunci decât acum, dar asta ar fi fost o lovitură de imagine defavorabilă pentru proaspătul regim, pe când intervenţia minerilor a fost mediatizată ca fiind o reacţie populară spontană şi de neoprit menită să stabilizeze regimul democratic neo-comunist proaspăt ales.

Iar pentru că demonstraţia din Piaţa Universităţii din 1990 era consistentă şi paşnică, nejustificând nici un fel de intervenţie, dar deranjantă pentru că punea sub semnul întrebării legitimatea regimului, băieţii cu ochi albaştri au folosit diversiunea: au trimis câteva comandouri care au devastat sediul televiziunii din Dorobanţi (simbol al revoluţiei, unde au murit numeroşi oameni) şi au incendiat inspectoratul de poliţie de pe calea Victoriei. Evident că, la fel ca şi acum, nimeni din forţele de ordine abilitate nu a intervenit, că doar nu era să strice minunata punere în scenă!

Atunci în Iunie 1990, ca şi acum, televiziunea fost instrumentul principal al manipulării, transmiţând „ştiri” potrivit cărora, minerii au găsit droguri la sediile partidelor istorice, ba chiar şi arme, planuri de contra-revoluţie; în interiorul Universităţii minerii ar fi găsit un fel de casă de toleranţă, droguri şi depravare. Evident că ulterior nu s-a adeverit nimic din toate astea, dar distrugerile, crimele şi traumele au rămas. Tot la fel de evident este că nimeni nu a plătit pentru cele amintite, deşi vinovaţii apar şi astăzi la televizor, ca oameni respectabili…

Sunt pe cale să apară mişcări noi, care mai de care mai progresistă şi mai hotărâtă. Din punctul meu de vedere nu sunt credibile niciuna. Pentru că disoluţia românească, adevărata apocalipsă, vine din compromisuri reprobabile, din minciună, din comoditatea în a lua explicaţiile date de alţii pe nemestecate, fără preocupare pentru agenda pe care o au aceşti alţii, şi din lipsa cronică de bun simţ.

Orice mişcare de reformare ar trebui să înceapă cu proclamaţia de la Timişoara. Dar credeţi că, chiar şi azi, după 20 de ani, are cineva (sănătos la cap, vreau să spun) curaj să susţină iniţiativa de scoatere din viaţa publică a vechilor cadre PCR şi ale aparatului represiv comunist, impreună cu colaboratorii acestora? Eu nu.

Acest articol a fost publicat în Chestii care ma enerveaza, Dacă v-aţi săturat de ce vedeţi la televizor, Face politică! E abonat la ziar! Şi impozitele nu vrea să le plătească., Părerea mea și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Apocalipsa – varianta mioritică

  1. Cred că nu va ieși nimic din toate astea decât eventuale cosmetizări și retușuri. Este exact faptul că nu există alternative și lipsesc personalitățile credibile.

  2. Va ieşi un fel de ciorbă calduţă făcută din resturile de zilele trecute, care se va slei curând din cauza frigului de-afară şi la care nu se va mai uita nimeni, indiferent câtă reclamă i se va face.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s