Semnale din 1973

În legătură cu evenimentele din Marea Britanie, mi-am adus aminte de savantul austriac Konrad Lorentz, laureat al premiului Nobel pentru fiziologie sau medicină în 1973, care spunea în cartea sa*:

“Am identificat opt motive diferite, aflate într-o relaţie de interdependenţă cauzală, ce ameninţă să provoace nu numai dispariţia culturii noastre contemporane, ci şi a omenirii ca specie. Cele opt procese în curs de desfăşurare sunt:

Suprapopularea Pământului, care prin excesul de contacte sociale inevitabile ne împinge pe fiecare din noi la izolare, într-un mod principial neomenesc, declanşând totodată nemijlocit manifestări agresive, ca urmare a aglomerării multor indivizi într-un spaţiu restrâns.

Pustiirea spaţiului vital natural, care distruge nu numai mediul exterior înconjurător în care trăim, ci şi orice sentiment pios al omului în faţa frumuseţii şi măreţiei unei creaţii ce-i este superioară.

Întrecerea nesăbuită a omenirii cu sine însăşi, ceea ce impulsionează dezvoltarea tot mai rapidă a tehnologiei în detrimentul nostru, împingând oamenii să devină incapabili de a mai percepe adevăratele valori şi răpindu-le timpul necesar îndeletnicirii realmente omeneşti de a reflecta.

Dispariţia tuturor sentimentelor şi afectelor puternice, în urma procesului de moleşire biologică. Dezvoltarea tehnologiei şi farmacologiei determină o intoleranţă crescândă faţă de orice provoacă cea mai mică senzaţie de neplăcere. În felul acesta oamenii pierd capacitatea de a mai trăi bucuria ce poate fi obţinută doar în urma unor eforturi îndelungate, depuse pentru învingerea obstacolelor. Jocul de contraste între bucurie şi suferinţă, care există prin firea lucrurilor, se pierde în oscilaţii insesizabile ale unei plictiseli fără nume.

Decăderea genetică. În afară de “simţul natural al dreptului” şi de anumite tradiţii juridice transmise de-a lungul timpului, civilizaţia modernă nu are nici un fel de mijloace care să exercite o presiune selectivă asupra evoluţiei şi menţinerii unor norme corecte de comportare socială, deşi dezvoltarea societăţii ar pretinde imperios astfel de factori generatori. Nu e exclus însă ca multe manifestări infantile, ce fac ca mari părţi ale actualului tineret “revoltat” să ajungă nişte paraziţi sociali, să fie determinate genetic.

Sfărâmarea tradiţiei. Se ajunge astfel la un punct critic, în care generaţia tânără nu mai e capabilă să se înţeleagă din punct de vedere cultural cu generaţia în vârstă, ca să nu mai vorbim de imposibilitatea oricărei identificări. Generaţia tânără o va trata pe cea în vârstă ca pe un grup etnic străin, nutrind faţă de el sentimente de ură naţională. Această imposibilitate de identificare este cauzată în primul rând de lipsa contactului între părinţi şi copii, fapt ce poate avea consecinţe patologice încă din perioada prunciei.

Creşterea receptivităţii oamenilor la fenomenul de îndoctrinare. Înmulţirea numărului de oameni strânşi într-un singur grup cultural duce, laolaltă cu perfecţionarea mijloacelor tehnice, la influenţarea opiniei publice, în sensul unei uniformizări a mentalităţilor – pe care istoria omenirii nu a mai cunoscut-o vreodată. La aceasta se adaugă faptul că efectul sugestiv al unei doctrine ce se bucură de succes creşte o dată cu numărul aderenţilor, urmând poate chiar o proporţie geometrică. Se întâmplă deja în unele locuri ca un individ care se sustrage în mod conştient influenţei mijloacelor de informare în masă, cum ar fi de pildă televiziunea, să fie considerat de ceilalţi un caz patologic. Efectele pierderii individualităţii sunt salutate de către toţi cei ce vor să manipuleze mari mase de oameni. Sondajele de opinie, tehnica reclamelor şi moda abil dirijată îi ajută pe marii producători (capitalişti) din Vest şi pe funcţionarii (comunişti) din Est să dobândească acelaşii tip de putere asupra maselor.

Cursa înarmării nucleare – însă aceasta pune omenirea în faţa unor pericole mai uşor de evitat decât cele presupuse de procesele înfăţişate mai înainte.”

* Cele opt pacate capitale ale omenirii civilizate, Editura Humanitas 1996.

Acest articol a fost publicat în Părerea lor (poate ar trebui să ținem cont de ea) și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Semnale din 1973

  1. Amicul Lorentz are oarece dreptate, în sensul că se pot determina limite obiective, însă nu m-aş aventura să trag ochiade în zestrea genetică. Despre alienarea prin înghesuială, am scris aici un pic din ceea ce am aflat şi eu.

    • Chiar daca are „doar” oarece dreptate, data fiind perioada lunga de timp scurs, cred ca lucrurile sunt pe o panta ireversibila. Cred ca e legitima preocuparea, oare ce va fi de-acum inainte? Pentru ca ce se intampla acum in UK nu a inceput saptamana trecuta; e vorba de tulburari mult mai vechi, de tensiuni si anomalii acumulate in decenii, cu diferenta ca nu au avut amplitudinea actuala si nu au fost mediatizate ca acum.

    • de-a dura lex spune:

      zestrea genetică se duce de mult pe râpă.
      din motive sociale, politice, tehnologice etc., toți oamenii au aceleași șanse de a se împreuna și procrea, indiferent de starea fizică.
      automat, asta înseamnă că condiția fizică (partea ei înnăscută, genetică) este, în medie, tot mai proastă.

      • Nu cred chestia cu zestrea genetica, desi nu ma pricep. Nici K. Lorenz nu afirma fara echivoc chestia asta, ci doar ca ipoteza, iar din cate stiu eu pana acum, nu s-a demonstrat teoria asta (parca eugenia se ocupa de asta). A trage concluzia ca fondul genetic e in decadere ca rezultat al lipsei oricaror bariere privind procreerea, mi se pare, deci, fortat.
        Lucrurile pe care le vad eu remarcabile in scrierile lui KL sunt legate de intrecerea omenirii cu sine insasi, molesirea biologica, sfaramarea traditiilor si cresterea receptivitatii la indoctrinare.
        E de retinut si aspectul semnalat de Marius Delaepicentru cu studiile facute de japonezi privind spatiul individual si pragul de toleranta la acceptarea imigrantilor.

      • de-a dura lex spune:

        dar lucrurile sunt foarte simple.

        la om, cu extrem de puține excepții, fiecare individ are copii, deci își transmite genele.

        la restul mamiferelor, dintr-un grup de 10-20 de masculi, doar unul procreează.
        dacă specia trăiește în familii (majoritatea speciilor), este vorba de masculul alfa (liderul grupului).
        dacă specia nu trăiește în grupuri (tigrul, leopardul etc.), este vorba de acel mascul foarte puternic care reușește să „supună” femela (aceasta fiind, de regulă, foarte puternică).

        deci la animale se transmit doar genele indivizilor celor mai puternici, în timp ce la om se transmit genele tuturor.
        este clar că în acest mod zestrea genetică a omului are de suferit (comparativ cu situația animalelor, deci cu situația naturală, în care s-ar încadra și omul dacă nu ar avea zestrea culturală).

        spre deosebire de animale, la om își transmit genele și puternicii, dar și slabii; și frumoșii, dar și urâții; și super-inteligenții, dar și idioții; și cei mai virili, dar și cei mai puțin virili; și liderii înnăscuți (acei indivizi alfa de care vorbeam la animale), dar și indivizii omega ș.a.m.d.
        și, mult mai important, își transmit genele și bolnavii.
        mă refer mai ales la cei cu boli… transmise genetic.
        este logic că astfel e afectat negativ fondul genetic al omenirii.

        nb. cum am menționat și în mesajul anterior, mă refer strict la partea fizică, biologică.

  2. Ar fi bine sa fim atenti la genul asta de logica, pentru ca acesta este cel pe care il propavaduiau nazistii. Nu ignor argumente, dar cred ca anumite simplificari convenabile sunt inadecvate. Sa-i lasam pe cei care se pricep sa emita ipoteze (cu privire la fondul genetic)…

    • de-a dura lex spune:

      să nu încurcăm lucrurile🙂
      naziștii spuneau cu totul altceva.
      dar și dacă ar fi spus ce-am zis eu, nu însemna că e greșit – orice ideologie, oricât de cretină, pornește de la niște chestiuni adevărate, pe care le interpretează tendențios.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s