Absent fathers

Citeam un articol publicat pe site -ul Telegraph.co.uk care se numeşte London riots: Absent fathers have a lot to answer for (sau, într-o traducere aproximativă, Rebeliunile din Londra: taţii absenţi au o răspundere uriaşă).

Nu voi relua aici articolul în cauză, voi încerca doar să prezint ideea principală, aşa cum o percep eu. Autoarea articolului , pe lângă argumentul pomenit în treacăt al eforturilor sporite ale guvernului britanic (deh, nu putem scăpa de argumente politice) destinate asistenţei sociale pentru copii şi tineri, stabileşte o legătură între apartenenţa acestora la grupuri de stradă şi faptul că aceştia provin într-o proporţie (din ce în ce mai) mare din familii dezbinate (fără tată). Starea asta s-ar datora faptului că tinerii sau copiii care se simt înstrăinaţi faţă de familie îşi canalizează loialitatea către „cel mai tare” membru al grupului, supunându-se autorităţii reprezentate de acesta. Este adusă în discuţie ca argument inclusiv ancheta jurnalistică făcută de Harriet Sergeant, publicată în Aprilie 2011, în care autoarea – care a petrecut un an printre gangsters – a descoperit că aceştia nu aveau un model masculin, fiind din familii fără tată. Noţiunea acestor gangsters despre familie este confuză şi are legătură cu stări conflictuale, valorile familiale fiind practic inexistente.

Bun. Citind articolul ăsta, mi-am adus aminte de „zicerile” tatălui meu.

Tata este un fervent apărător al valorilor familiale, şi este profund politically incorect. Viziunea sa este profund paternalistă, el fiind (printre altele) susţinătorul ideii că într-o familie femeia trebuie să fie casnică şi să aibe ca principală misiune „cei 7 ani de-acasă” ai copiilor din dotare, pe lângă treburile gospodăreşti uzuale. El susţine de mulţi ani că decăderea societăţii – aşa cum a început să fie percepută în zilele astea, din ce în ce mai aspru – se datorează destrămării modelului „clasic” de familie, prin încurajarea femeii să-şi ia o slujbă cu normă întreagă pentru a obţine un venit suplimentar pentru familie, dar şi promovări ideii ăsteia „progresiste” prin toate formele de comunicare manipulare posibile: cinema, presă, radio, TV, mişcări feministe etc. Să ne amintim de exemplu de  Edward Bernays şi a sa Third Party Advocacy, precum şi legăturile acestuia cu Procter and Gamble, American Tabacco Company, Cartier etc.

Nu sunt de acord cu tatăl meu în multe privinţe. Dar a da vina numai pe taţi în toată povestea asta, mi se pare un pic cam mult.

Acest articol a fost publicat în Părerea mea și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s