Varan the Unbelievable

Varanul Incredibil (sau poate uimitor) este un film aparut in 1958.

Nu ştiu să fi fost tradus şi în româneşte, da’ dacă ar fi fost, dihania ar fi avut nume de mîţă. Sau, mai bine zis, de motan.

Scenariul filmului (pe care trebuie să spun că nu l-am văzut) mi se pare tembel, asemenea filmelor de gen din epoca respectivă (Godzilla, King of Monsters etc.), al căror scop era să şocheze şi să provoace emoţii de genul acelora pe care le au vitele când intră ursul în grajd.

O să ziceţi bine, şi de ce ne baţi capul cu un film de cacao?

Păi vă bat la cap pentru că, iată, dihania nu s-a prăpădit – cum greşit au lăsat să se înţeleagă realizatorii filmului, ci s-a pripăşit pe plaiuri mioritice. Şi ca să nu bată foarte tare la ochi, s-a reinventat! Acuma pozează în antreprenor de succes, filantrop, personalitate implicată politic şi social etc., UN MODEL! Totuşi, când deschide gura, este trădat de limbajul primitiv (nu doar de limba bifurcată) şi de balele care însoţesc privirea de reptilă carnivoră.

A propos de reptilă carnivoră: se pare că varanii nu sunt, de fapt, vânători autentici. Am văzut un documetar la TV care studia modul de viaţă al varanilor pe o insulă nepopulată (de oameni) şi care venea cu o concluzie interesantă cu privire la modalitatea de hrănire a acestora: varanii reuşesc să se insinueze în apropierea victimelor pe care le muşcă, însă nu letal. Prada muşcată reuşeşte să fugă din zona de acţiune a varanului, însă este răpusă în scurt timp de infecţia cauzată de bacteriile din saliva acestuia. În cele din urmă, varanul nu este decât un necrofag.

Deci, atenţie prieteni!

Acest articol a fost publicat în Chestii care ma enerveaza, Părerea mea și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Varan the Unbelievable

  1. Pingback: …bucuria nebunilor « Blogul lui Dumitru lui Nae

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s