Aniversare

Cu ocazia zilei de 22 Decembrie 1989, când piticul, în timp ce era trădat chiar de securiştii lui dragi, a încercat să fugă către zone mai puţin agitate, redau în continuare cam care erau bancurile în vremea aceea. Desigur că pentru unii din dvs. va fi doar o aducere aminte (şi aici lucrurile pot fi împărţite), iar pentru alţii va fi o nedumerire. Pentru cei din urmă, vă rog să luaţi în considerare că pentru asemenea glume, în epocă, puteai avea probleme serioase. Pentru o înţelegere mai aprofundată a epocii, reiau invitaţia de a vă trimite la citit Confesiunile unui cafegiu.

Faptul că unele din bancuri au ecou şi în zilele noastre, este pur întâmplătoare (oare?).

Gigel, fericit, către învățătoare:
 – Tovarășă, ne-a fătat pisica cinci pisoi și să știți că toți cinci sunt comuniști.
După un timp, învățătoarea se interesează ce mai fac pisoii comuniști.
– Sunt bine, răspunde Gigel, dar nu mai sunt comuniști.
– Cum așa?
– Păi, acum au făcut ochi.
 ________________________________________
Trăim epoca marilor prefaceri:
Eu mă prefac, tu te prefaci, el se preface.
 ________________________________________
De ce este societatea socialistă multilateral dezvoltată cea mai avansată formă de organizare socială?
Pentru că a preluat creator tot ce fost mai semnificativ de-a lungul istoriei.
Din epoca de piatră – relațiile
Din comuna primitivă – organizarea
Din sclavagism – retribuția
Din feudalism – inchiziția
Din capitalism – falimentul.
________________________________________
Capitalismul este pe marginea prăpastiei.
Ce face acolo?
Se uită de sus la noi…
________________________________________
România pe drumul construirii socialiasmului
România pe drumul construirii comunismului
România pe drumuri…
________________________________________
Leul nu mai are valoare. Ce-i de făcut?
– Îi dăm patru găuri.
– Și asta ar rezolva ceva?
– Nu, dar am putea să-l vindem ca nasture.
 ________________________________________
Ceaușescu, aflat într-o istorică vizită peste hotare, este anunțat codificat – de cutremurul din 4 martie 1977:
– V.R.A.N.C.E.A. (Vino Repede Acasă Nicule Cutremur Economia Amenințată). Răspunsul vine imediat:
– 5.4.3.2.1. (cincinalul în patru ani, trei schimburi, doi muncitori la un salariu) ________________________________________
Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese.
________________________________________
În România nu se mai fabrică paturi. Nu mai avem nevoie.
Dușmanul de clasă nu doarme, partidul veghează, iar clasa muncitoare lucrează necontenit.
________________________________________
Ce înseamnă PCR?
Primul Cizmar Rege
Pile, Cunoștințe, Relații
Potop, Cutremur, Radiații
________________________________________
Propuneri de imn național:
Descurcă-te, române.
De-aș mai duce-o pân-la toamnă.
Pe-al nostru steag e scris uimire.
 ________________________________________
Ce este Securitatea?
Inima partidului care bate, bate, bate…
 ________________________________________
Bulă tocmai iese din sediul miliției județene și epuizat, se sprijină de un pom.
Un trecător se apropie de el, întrebând:
– Nu vă supărați, nu știți unde se bate la mașină?
– Nu știu, pe mine m-au bătut manual.
________________________________________
Soțul și soția stau la masă. Deodată, ușa e trântită de perete și patru securiști dau buzna. Se reped la soț și, spre disperarea soției, îl iau pe sus și-l urcă într-o mașină neagră. Trec zile, trec săptămâni și omul nu mai apare acasă. Disperată, soția reușește să obțină o audiență.
– Vai, ne pare rău, dar soțul dvs. a murit de pneumonie.
– Nu se poate, spune plângănd soția, soțul meu nu era bolnav când l-ați arestat, cum se poate să fi făcut pneumonie?
– Ei, doamnă, a încercat să fugă, a alergat, și știți cum este, el transpirat, glontele rece… ________________________________________
La coadă la carne, un glumeț face haz de necaz:
– Care este deosebirea dintre porc și măcelărie? Simplu: porcul are coada mică și carne multă, măcelăria….
Un tovarăș de la coadă i se adresează:
– Da care-i deosebirea dintre ceasul meu și tine?
– E bună! Nu știu…
– Ceasul meu merge singur, tu mergi cu mine. Urmează-mă!
________________________________________
Care este deosebirea dintre vânt și miliție? Miliția bate mai tare.
 ________________________________________
Ce este un șarpe? O râmă hrănită în mod științific.
Ce este un șarpe boa? Un șarpe aprovizionat de gospodăria de partid.
Ce este o zebră? Un cal care a întrebat de ce șerpii boa se aprovizionează la gospodăria de partid. ________________________________________
Prin decret prezidențial, s-a înlocuit soarele cu un bec de 40w.
Pentru economie!
________________________________________
Nicolae Ceaușescu, zis OZN: Omul care a Zăpăcit o Națiune!
 ________________________________________
Concurs. Primul candidat este un tip cu pile:
– În 1907 a avut loc o mare răscoală populară. În ce an a avut loc răscoala populară din 1907?
Cel de-al doilea candidat are numai relații:
– În 1907 au fost omorâți 10.000 de țărani. Câți țărani au fost omorăți în1907 ?
Al treilea candidat n-are nici pile, nici relații:
– În timpul răscoalei din 1907 au fost omorâți 10.000 de țărani. Vă rugăm să-i nominalizați. ________________________________________
Ce sunt rușii? Prieteni sau fraţi?
Frați. Prietenii ți-i poti alege.
________________________________________
Culmea îndrăznelii: să inviți pe cineva la masă.
Culmea tupeului: să accepte.
________________________________________
Expoziția naționala de arte plastice a fost închisă.
Sub bustul lui Ceaușescu semna Jalea, iar portretul ei era semnat Baba.
 ________________________________________
Ce deosebire există între Decebal și Nicubal? Primul practica cultul morților, al doilea moartea culților. ________________________________________
Care este deosebirea dintre naziștii lui Hitler și comuniștii lui Ceaușescu?
Primii omorau în masă, ceilalți, în casă.
Primii omorau cu gaze, ceialalți, fără gaze.
 ________________________________________
De 1 Mai va trebui să defileze toată populația, de la mic la mare.
Vor să ne numere, să vadă câți am mai ieșit din iarnă. (1984)
________________________________________
Dilema lui Bulă: să mor acum de frig, să mor la vară de foame…
________________________________________
În România a început să cadă zăpadă artificială: nu se topește pe calorifer. ________________________________________
Lumea se plânge că s-au scumpit toate.
Nu-i adevărat, s-a ieftinit salariul !
________________________________________
La al 5-lea semnal va fi apă caldă: Pic, pic, pic, pic, pic! A fost apă caldă. ________________________________________
Care este deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă?
Ăla de afară e pe gratis.
 ________________________________________
Ce este salariul?
O atenție din partea statului.
________________________________________
Ce este coada? Alinierea poporului pe linia partidului.
 ________________________________________
Cum se numește organizația pensionarilor? Șoimii piețelor.
________________________________________
De câte feluri sunt românii?
De două feluri: Mulțumiți (pe care îi caută miliția economică) și Nemulțumiți (pe care îi caută securitatea). ________________________________________
Anul aceasta am avut o recoltă medie: mai proastă decât anul trecut, dar mai bună decât la anul. ________________________________________
La ora de dimineață, în fața alimentarei, sunt peste 300 de persoane.
Un tip scund și rotofei încearcă să se bage în față. Mulțimea îl respinge, dar tipul mai încearcă încă-odată… și încă-odată. La un moment dat, își ia avânt și spune:
Dacă nici acum nu reușesc să intru, eu nu mai deschid magazinul!
________________________________________
1965: – Alo, miliția economică? Vecinul meu mănăncă!
– Ei, și?
– Da, dar mănăncă caviar cu polonicul.
– Venim!
1975: – Alo, miliția economică? Vecinul meu mănâncă!
– Ei si ?
– Da, dar mănâncă carne de vițel.
– Venim!
1985: – Alo, miliția economică? Vecinul meu mănâncă!
– Am venit!
 ________________________________________
La plecarea în Uniunea Sovietică, cosmonoatul Prunaru îi lasă mamei un bilet:
Dragă mamă, plec în Cosmos. Vin peste 30 de zile.
Întors din misiune acasă, Prunaru constată că mama era plecată. Pe frigider găsește un bilet:
Dragul mamei, am plecat să cumpăr brânză, nu știu când revin.
 ________________________________________
Cel mai bun banc politic: Poftă bună!
 ________________________________________
Au fost introduși ghizi în magazine:
Aici a fost carne… aici a fost brânză…!
 ________________________________________
Lui Bulă i-au degerat mâinile. A căutat mâncare în frigider.
________________________________________
Supă de pui: pui apă, pui sare, pui morcovi, pui roșii, pui nu pui.
________________________________________
Coada mare..Un tip se apropie si intreaba :
– Nu vă supărați, ce se dă aici?
– Nu știu, domnule, stai să întrebăm. Întrebarea circulă până la primul din rând.
– Nu știu. Mi s-a făcut rău și m-am sprijinit de zid. Când mi-am revenit, era deja coadă în spatele meu.
– De ce nu pleci atunci?
– Păi, acum că sunt si eu odata primul la o coada ?!
________________________________________
Care este deosebirea dintre măcelăria dinainte și cea actuală?
Înainte scria pe firmă: „La Gogu” și înăuntru era carne.
Acum, pe firmă scrie „Carne” și-năuntru e Gogu.
________________________________________
Să nu gândești!
Dacă gândești, să nu vorbești!
Dacă vorbești, să nu scrii!
Dacă scrii, să nu semnezi!
Dacă semnezi, să nu te miri…
________________________________________
Un ascultător întreabă la radio Erevan dacă cei care au inventat comunismul erau oameni de știință.
Răspunsul este NU: dacă erau oameni de știință, l-ar fi încercat întâi pe câini. ________________________________________
Ce e mic, negru și bate la ușă? Viitorul!
________________________________________
Care este flora României?
22 de milioane de lăcrămioare, un ochiul boului și o mătrăgună.
________________________________________
Se aude că turiștii străini păstrează hârtia igienică ca pe o amintire de neșters. ________________________________________
Pesimistul spune: Mai rău nu se poate!
Optimistul spune: Ba se poate!
________________________________________
– Ce faci, bătrâne, cum îți merge?
– Ce să fac, încerc și eu să supraviețuiesc…
– O să regreți amarnic….
Acest articol a fost publicat în De ce m-am mai amuzat în ultima vreme. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Aniversare

  1. Multumesc Mihai pentru ca mi-ai trimis bancurile!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s