Incursiune în istorie

În urmă cu câteva zile, fiind la frizeria din piaţa Rosetti, am simţit miros de cafea prăjită. Sursa foto: http://urbo.ro/foto/foto-110640

Mi-am adus aminte brusc de Confesiunile unui cafegiu a lui Gheorghe Florescu. L-am întrebat pe frizer de unde miroase a cafea păjită şi mi-a spus ca de la domnul Florescu, confirmându-mi astfel aşteptările. L-am întrebat unde poate fi găsit exact omul, şi mi-a spus că pe strada Radu Cristian nr.6, practic aceiaşi stradă ca şi frizeria (la mai puţin de 50 de metri de prima locaţie a sa, de pe Hristo Botev şi de cea de a doua din strada Sfinţilor).

Am mers, vrăjit parcă, circa treizeci de metri până în faţa a ceea ce se cheamă acum Delicatese Florescu, la numărul şase pe strada Radu Cristian. Oricum, zona asta mi s-a părut întotdeauna fermecată – am lucrat vreme de câţiva ani la o firmă care avea sediul pe strada Lacul Gorgova, având ca vecinătăţi străzile Caimatei, Radu Cristian, Sfinţilor, Hristo Botev şi piaţa Rosetti.

Am intrat şi l-am întâlnit pe domnul Gheorghe Florescu. Era clar că nu mai folosea maşina de prăjit moştenită de la Avedis Carabelaian (cine ştie ce istorie are maşinăria aia singură! – a se vedea mesajul lui Anton Carabelaian pentru exemplificare), ci o chestie mai nouă, care arăta totuşi aşa cum te-ai aştepta să arate o maşinărie de prăjit cafea (exceptând situaţiile în care religia, convingerile politice sau nevasta nu vă permit să interacţionaţi cu cafeaua).

Odată intrat la el în prăvălie, domnul Florescu te abordează direct şi nu-ţi dă nici o şansă: „ai intrat aici, trebuie să simţi ce înseamnă cafea, trebuie să încerci ce înseamnă cafea”. Un comerciant desăvârşit.

Nu a fost suficient să-mi exprim părerile (mai mult sau mai puţin calificate) în legătură cu degustările, omul m-a luat la întrebări! La prima vedere, dă o notă de agresivitate sau indiscreţie. I-am răspuns domnului Florescu suficient de repede încât să nu mă suspecteze de chestii fabricate, iar el mi-a spus că-i supărat pe casa de comerţ cu care lucrez acum. Chestie care m-a intrigat suficient de mult, încât să fiu dispus să duc discuţia mai departe.

N-a apucat omul să-mi spună sursa nemulţumirilor sale, că a intrat în primă fază un profesor pensionar de la ASE cu care era amic şi despre care mi-a zis că scrie o carte împreună cu el; pe urmă a intrat un cuplu de tineri, care n-a scăpat nici el de interogatoriu: funcţionară de bancă şi arhitect; ea mai deschisă, amuzată şi intrând în joc, el mai distant şi neîncrezător. Au cumpărat şi cafeaua şi bomboanele de ciocolată. Cred că au simţit opusul a ceea ce se numeşte o relaţie impersonală.

Am avut confirmarea faptului că omul este ceea ce spune că este şi face ceea ce spune că face.

Întorcându-mă la Confesiunile unui cafegiu, încerc să fac legătura cumva cu titlul postului: uitându-mă puţin în urmă, după vizita la prăvălia domnului Florescu am senzaţia că am plonjat literalmente în istorie. Thrill -ul este cu atât mai accentuat cu cât este o distanţă uriaşă între „realităţile comerţului socialist de stat” de dinainte de 1989 (pe care am avut onoarea să le experimentez în calitate de client) şi pretenţiile comerţului capitalist din zilele astea.

Inspirat mi se pare Ştefan Agopian care zice „Ca o bombă au cazut memoriile unui gestionar al comertului socialist, Gheorghe Florescu. Confesiunile unui cafegiu (Editura Humanitas) ale acestui Florescu valorează la fel de mult cât raportul Comisiei Tismăneanu despre comunismul românesc. Şi au un avantaj în plus, se citesc ca un roman de aventuri.”

Cu alte cuvinte, dacă România este azi ceea ce este (şi cum este), aici pot fi aflate câteva indicii privind cauzele. Sunt foarte multe date şi personaje reale. Securitatea nu s-a evaporat după (aşa-zisa) revoluţie din 1989. Parte din ea s-a privatizat, altă parte face politică (prin toate partidele), iar alta a intrat în administraţia de stat. Rezultatul este că securitatea controlează acuma tot: de la spaţii comerciale la comisii parlamentare, de la presă şi canale media la organe de control ale statului şi, în sfârşit de la contractele cu statul la politica externă a României.  Partea proastă că sunt din ce în ce mai puţini oameni interesaţi să înţeleagă cum şi de ce.

Supărarea domnului Florescu era legată de faptul că angajatorul meu curent, în calitatea sa de mare comerciant la nivel naţional şi internaţional, promovează aproape exclusiv produse a căror cea mai mare calitate e ambalajul, diferenţerea făcându-se doar în funcţie de bugetele de publicitate. 

Pe de-o parte mă bucur sincer pentru domnul Florescu, cu prăvălia sa autentică şi spiritul său viu, pentru că a reuşit să treacă peste lovituri grele în viaţă, ţinându-se pe drumul său, însă îmi şi pare rău, pentru că mi-e teamă că nu va scăpa prea ieftin nici din experienţa capitalistă, cum nu a reuşit nici cu cea socialistă.

Dincolo de toate, cafeaua e bună. La fel şi cartea. Vi le recomand cu căldură.

Acest articol a fost publicat în De ce m-am mai amuzat în ultima vreme. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Incursiune în istorie

  1. baricada spune:

    Superb! Voi onora ambele invitaţii. Mulţumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s