Pledoarii imposibile

Am inceput recent sa citesc o carte pe care v-o recomand si dumneavostra: Pledoarii Imposibile – Walter Block, Editura Nemira 1998, ISBN 973-569-283-5. Poate fi gasita si online http://www.scribd.com/doc/3259417/Pledoarii-imposibile . In ce-l priveste pe Mr. Walter Block, http://en.wikipedia.org/wiki/Walter_Block .

Ca sa va suscit interesul, am sa pun aici introducerea pe care a facut-o autorul:

Introducere

Oamenii prezentaţi în această carte sunt, în general, consideraţi ticăloşi, iar funcţiile pe care le îndeplinesc, dăunătoare. Uneori, societatea însăşi este condamnată pentru că produce asemenea caractere condamnabile.

Cu toate acestea, mesajul acestei cărţi se va concentra asupra următoarelor propoziţii:

1. Ei nu se fac vinovaţi de nici o faptă rea de natură violentă.

2. Efectiv în fiecare caz, ei aduc realmente beneficii societăţii.

3. Dacă le interzicem activităţile, vom avea noi înşine de pierdut.

Impulsul pentru această carte este libertarianismul. Premisa de bază a acestei filozofii este aceea că angajarea în agresiune împotriva unor non-agresori este ilegitimă. Ceea ce se înţelege prin agresiune nu este insistenţa, argumentarea, spiritul de competiţie, dorinţa de aventură, cheful de ceartă sau de contradicţie. Ceea ce se înţelege prin agresiune este utilizarea violenţei, precum aceea care are loc în cazul crimei, violului, al jafului sau răpirii. Libertarianismul nu implică pacifismul; el nu interzice utilizarea violenţei în apărare sau chiar în represalii împotriva violenţei. Filozofia libertariană condamnă numai iniţierea violenţei – utilizarea violenţei împotriva unei persoane non-violente sau a proprietăţii acesteia.

Nu există nimic nefavorabil sau controversat în legătură cu un asemenea punct de vedere. Majoritatea oamenilor i-ar acorda sprijinul lor sincer. Într-adevăr, acest sentiment este o parte integrantă din civilizaţia noastră occidentală, înrădăcinat în legile şi în Constituţia noastră, precum şi în legile naturii.

Unicitatea libertarianismului nu se găseşte în afirmarea principiului său fundamental, ci în maniera riguros consecventă, chiar maniacă, în care se aplică acest principiu. De exemplu, majoritatea oamenilor nu văd nici o contradicţie între acest principiu şi sistemul nostru de impozitare. Libertarienii o văd.Impunerea de taxe este contrară principiului fundamental, pentru că ea implică o agresiune împotriva unor cetăţeni neagresivi care refuză să o plătească. Faptul că guvernul oferă bunuri şi servicii în schimbul banilor din impozite nu aduce nici cea mai mică deosebire. Ceea ce este important este că aşa-numitul „schimb” (bani din impozite contra servicii guvernamentale) este constrâns. Individul nu este liber să respingă oferta. Nici faptul că majoritatea cetăţenilor sprijină această impozitare coercitivă nu are nici o importanţă. Iniţierea agresiunii, chiar atunci când este sprijinită de majoritate, nu este legitimă. Libertarianismul o condamnă în acest domeniu, aşa cum o condamnă oriunde se petrece.

O altă diferenţă între convingerile libertarienilor şi convingerile altor membri ai societăţii este reversul ideii că iniţierea violenţei este ceva rău. Libertarienii susţin că, în ceea ce priveşte teoria politică, orice nu implică iniţierea violenţei nu este un rău care să trebuiască pedepsit şi nu ar trebui scos în afara legii. Aşa-numiţii „ticăloşi” nu sunt deloc ticăloşi, pentru că ei nu iniţiază violenţă împotriva unor non-agresori. O dată ce s-a înţeles că nimeni din această aparentă galerie a răufăcătorilor nu se face vinovat de nici o faptă rea, nu este greu de apreciat a doua idee: în realitate, toţi cei de care ne ocupăm aici sunt responsabili pentru servicii aduse restului societăţii. Oamenii pe care îi analizăm nu sunt agresori. Ei nu obligă pe nimeni să facă ce vor ei. Dacă ceilalţi membri ai comunităţii intră în relaţii cu ei, aceste relaţii sunt voluntare. Oamenii se angajează în tranzacţii voluntare pentru că au impresia că pot obţine un oarecare avantaj. Din moment ce oamenii fac un schimb voluntar cu „ticăloşii” noştri, înseamnă că obţin de la ei ceva ce îşi doresc. „Ticăloşii” trebuie să le ofere un avantaj.

A treia premisă decurge inevitabil din cea de-a doua. Din moment ce schimbul voluntar (singura cale de interacţiune deschisă celor care, asemeni ţapilor ispăşitori, au evitat violenţa) trebuie să aducă avantaje tututor participanţilor la el, rezultă că interzicerea schimbului voluntar trebuie să facă rău tuturor părţilor. De fapt, argumentul este mai puternic. Voi demonstra că interzicerea activităţilor oamenilor pe care îi analizăm aduce deservicii nu numai potenţialilor participanţi la schimb, ci poate afecta serios chiar terţe părţi. Un exemplu evident este interzicerea activităţilor vânzătorului de heroină. Pe lângă faptul că prejudiciază vânzătorul şi clientul, interzicerea vânzării heroinei este responsabilă pentru o mare parte din delictele comise în societatea noastră, pentru corupţia poliţiei şi, în multe zone, pentru încălcarea generală a legii şi ordinii.

Principalul lucru pe care doresc să-l subliniez în această introducere – esenţa poziţiei mele – este că există o diferenţă crucială între iniţierea agresiunii şi toate celelalte acte care, chiar dacă nu ne sunt pe plac, nu implică o astfel de agresiune. Numai actul de violenţă agresivă este cel care violează drepturile omului. A nu comite acte de violenţă agresivă trebuie considerată o lege fundamentală a societăţii. Oamenii despre care tratează această carte, deşi cu uşurinţă ocărâţi de mass-media şi condamnaţi de aproape oricine, nu violează drepturile nimănui, deci nu ar trebui să fie subiect de sancţiuni juridice. Convingerea mea este că ei sunt ţapi ispăşitori – sunt vizibili, sunt expuşi atacului, dar, dacă este să triumfe dreptatea, ei trebuie apăraţi.

Această carte constituie o apărare a economiei de piaţă. Ea singularizează, pentru a fi lăudaţi în mod special, pe acei participanţi la sistemul liberei iniţiative care sunt cei mai blamaţi de criticii acestui sistem. Ea face acest lucru pentru că, dacă se poate demonstra că sistemul preţurilor este reciproc avantajos şi productiv în aceste exemple extreme, atunci pledoaria în favoarea pieţei în general devine şi mai puternică.

Totuşi, este necesar să contracarăm o posibilă interpretare greşită. Această carte nu pretinde că piaţa este o instituţie economică morală. Este adevărat că sistemul profitului şi pierderii a adus omenirii nenumărate bunuri şi servicii de consum necunoscute în întreaga istorie a lumii. Aceste beneficii sunt invidiate de toţi oamenii care nu au norocul să trăiască în acest sistem. Date fiind gusturile, dorinţele şi preferinţele consumatorului suveran, piaţa este cel mai bun mijloc cunoscut de om pentru a le satisface.

Dar piaţa produce de asemenea bunuri şi servicii – cum ar fi jocurile de noroc, prostituţia, pornografia, drogurile (heroina, cocaina etc.), alcoolul, ţigările, cluburile pentru devianţi sexuali, încurajarea sinuciderii – al căror statut moral este, pentru a folosi un eufemism, foarte îndoielnic şi în multe cazuri foarte imoral. Aşadar, sistemul liberei iniţiative nu poate fi considerat un sistem moral. Mai degrabă, ca mijloc de satisfacere a consumatorului, el poate fi doar atât de moral pe cât sunt scopurile participanţilor la piaţă. Deoarece acestea variază foarte mult, de la cele complet depravate şi imorale, până la cele absolut legitime, piaţa trebuie văzută ca fiind amorală – nici morală, nici imorală.

Cu alte cuvinte, piaţa este ca focul sau ca un pistol, un cuţit sau o maşină de scris: un mijloc splendid de eficient pentru atingerea unor scopuri atât bune, cât şi rele. Prin libera iniţiativă, noi putem îndeplini atât acţiuni virtuoase, cât şi opusul lor.

Şi atunci, cum putem apăra activităţile imorale ale unor actori ai pieţei? Acest lucru izvorăşte din filozofia libertariană, care se limitează la analizarea unei singure probleme. Ea întreabă: în ce condiţii este justificată violenţa? Şi răspunde: violenţa este justificată numai în scopul apărării sau ca răspuns la o agresiune anterioară sau ca revanşă împotriva agresiunii. Aceasta înseamnă, printre altele, că guvenul nu acţionează just atunci când amendează, pedepseşte, încarcerează sau aplică pedeapsa cu moartea unor oameni care acţionează în mod imoral – atâta timp cât aceştia se abţin să ameninţe sau să iniţieze violenţa fizică asupra altor persoane sau a proprietăţilor lor. Aşadar, libertarianismul nu este o filozofie de viaţă. El nu are pretenţia să indice cum este cel mai bine să trăiască omenirea. El nu stabileşte limite între bine şi rău, între moral şi imoral, între ceea ce se cade şi ceea ce nu se cade.

De aceea, apărarea unora ca prostituata, autorul de pornografie etc. este foarte limitată. Ea constă numai din afirmaţia că ei nu iniţiază violenţa fizică împotriva unor non-agresori. De aceea, în conformitate cu principiile libertariene, nici asupra lor nu ar trebui să se abată violenţa. Aceasta înseamnă numai că aceste activităţi nu ar trebui pedepsite cu închisoarea sau alte forme de violenţă. Ceea ce, evident, nu înseamnă că aceste activităţi sunt morale, potrivite sau bune.

W.B.

Oare ce incearca acest stimabil domn sa spuna?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cărți. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s