Ţara lui Impozit Vodă

de Adrian Paunescu
6/01/2010 (Actualizat 18:45)

Noi suntem ţara lui Impozit Vodă,
La noi, tot perceptorii sunt la modă,
Ne zbatem în impozite şi-n lanţuri,
Sub grele ministere de finanţuri.

Astfel că, zilnic, statul ne înşală,
Plătind birocraţia mondială,
Că am ajuns o biată colonie
Şi numele nici nu ni se mai ştie.

Şi ne distruge cine ne repară,
Ca să ne pierdem numele de ţară,
Nu mai avem nici şcoli şi nici spitale,
Dar tot plătim la taxe infernale.

De-a pururi, România la răscruce,
Nimic pe-aicea nu se mai produce
Şi facem liniştiţi ce ni se cere,
Cu oameni mai puţini ca ministere.

Că mai lucrează, ocolească-i vina,
Dobânda, avocaţii şi rugina,
Noi suntem ţara lui Impozit Mare,
Aici se pune taxă, când se moare.

Şi unghia, când creşte, se plăteşte,
Noi suntem ţara lui Impozit-Peşte,
Plătim şi suveranitatea fostă,
Când zicem nu, când zicem da, ne costă.

Noi suntem ţara taxei indecente,
Ne exprimăm în minus şi-n procente,
Impozit, după cum suntem, ne cheamă,
Noi suntem ţara-taxă, ţara-vamă.

Amanţi de cârpă ai credinţei laxe,
Puternici în impozite şi-n taxe
Şi culmea e că, din întreaga plată,
Nimic nu ni se-ntoarce niciodată.

Poporul dă şi statul ia cât poate,
Guvernul papă, cu plăcere, toate
Şi-i mai rămâne, totuşi, din greşeală,
Un strop şi pentru criza mondială.

Tot noi plătim umili această odă:
Noi suntem ţara lui Impozit Vodă,
Potopul nu e-n stare să ne spele,
Sub biruinţa birurilor grele.
8 august 1998, Băneşti

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cărti, filme, muzică. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Ţara lui Impozit Vodă

  1. Lili zice:

    mare dreptate are cel mai mare poet roman in viata …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s